[cristiboss56]

Cuvânt teologic al Părintelui Dumitru Stăniloae

Duminica a opta după Paşti (a Pogorârii Sfântului Duh)

Fiul înviat şi înălţat lucrează în noi prin Duhul Sfânt pentru a parcurge şi noi drumul spre starea de fii, în care trupul e schimbat la faţă sau îndumnezeit prin Duhul. Hristos Cel înălţat săvârşeşte în noi această lucrare prin Duhul Său, aşa cum a săvârşit-o şi El în umanitatea Sa cât a fost pe pământ. Duhul Lui ne duce spre starea în care a fost dus trupul lui Hristos prin Înviere, spre starea de fii schimbaţi la faţă cu trupul, străluminaţi, îndumnezeiţi. Lucrarea aceasta a Fiului înălţat prin Duhul este o lucrare de viaţă făcătoare şi sfinţitoare. Aceasta nu o poate face Fiul cu oamenii de pe pământ, rămânând El pe pământ, ci numai după ce a ajuns la capătul deplinei pătrunderi a trupului Lui de Duhul de viaţă Făcător şi Sfinţitor. Lucrarea aceasta sfinţitoare şi de viaţă făcătoare e şi a Fiului şi a Duhului, sau e a Fiului prin Duhul.

Astfel, Duhul purcede din Tatăl şi Se odihneşte în Fiul, nu numai pentru a arăta deplina unire în dragoste dintre Tatăl şi Fiul, dragostea Fiului venită de la Tatăl întorcându-se spre Tatăl, ci pentru a trece şi la oameni dragostea Fiului, al Cărui chip sunt făcuţi oamenii, iar după ce aceştia se despart prin păcat de Dumnezeu, de-a Se face însuşi Fiul om în care lucrează Duhul, ca din El să treacă în oameni.

Această lucrare a Duhului din Fiul e prevestită întâi prin prooroci, pentru a-i întoarce şi pe ei spre Tatăl, sau a-i atrage şi pe oamenii uniţi cu Fiul prin credinţă spre Tatăl, umpluţi deplin de Duhul din Fiul.

De aceea, Biserica a numit pe Duhul în Simbolul niceo-constantinopolitan nu numai Sfânt şi de viaţă Făcător, ci şi Cel care a grăit prin prooroci. Cuvântul neîntrupat a pregătit astfel în prealabil pe oameni pentru lucrarea ce-o va săvârşi prin Sine, atât cât va fi pe pământ, şi apoi în oameni, după ce Se va înălţa înviat şi îndumnezeit cu trupul.

„Hristos, Marele Înainte-Mergător al Duhului Sfânt“

Lucrarea revelatoare comună şi complementară a Fiului şi a Sfântului Duh are o dezvoltare. Paul Evdokimov vede această dezvoltare ca o alternare a lucrărilor mereu mai vădite ale Duhului şi Cuvântului, mai bine zis ale Ambilor, arătându-Se când unul, când celălalt mai vădit în această lucrare comună. Duhul Sfânt a pregătit venirea Cuvântului în trup, Care va lucra întâi în mod văzut asupra trupului Său, nu fără prezenţa lucrătoare a Duhului în El, ducând trupul până la înviere, ca apoi să prelungească această împreună-lucrare Hristos nevăzut, iar lucrarea Duhului săvârşindu-se în mod simţit în înduhovnicirea trupului celor credincioşi, spre învierea din viaţa viitoare. „Prin spusa proorocilor, tot Vechiul Testament este o Cincizecime preliminară în vederea apariţiei Fecioarei şi a acelui «Fie»“1. Apoi „Cincizecimea apare ca scopul ultim al iconomiei trinitare a mântuirii. Urmând Părinţilor bisericeşti se poate chiar spune că Hristos este «Marele Înainte-Mergător al Duhului Sfânt»“2. Pe de altă parte, Evdokimov observă că Duhul Sfânt şi Cuvântul sunt mereu împreună, dar într-o perioadă se află Unul pe planul prim, iar în altă perioadă, Celălalt. „În timpul lucrării pământeşti a lui Hristos, relaţia oamenilor cu Duhul Sfânt se efectua prin Hristos. Din contră, după Cincizecime, relaţia cu Hristos se efectuează prin şi în Duhul Sfânt. Înălţarea suprimă vizibilitatea istorică a lui Hristos. Dar Cincizecimea restituie lumii prezenţa interiorizată a lui Hristos şi acum îl revelează nu în faţă, ci în interiorul ucenicilor Săi“3.

A fost necesară lucrarea profetică a Duhului Cuvântului neîntrupat, pentru ca oamenii să creadă în El când va veni în trup în chip minunat. Şi a fost necesară venirea în trup a Fiului, pentru ca să înfieze cu adevărat prin Dumnezeu umanitatea în trup, ducând-o la înviere. Dar a fost necesară şi lucrarea Fiului întrupat şi înviat în chip nevăzut prin Duhul Sfânt, pentru a face pe oameni să înainteze într-o viaţă pământească după modelul lui Hristos spre a ajunge la trupul înviat şi înduhovnicit, asemenea celui al lui Hristos.

Creştinismul occidental nu dă aproape nici o însemnătate lucrării Duhului Sfânt în oameni după înălţarea lui Hristos sau lucrării lui Hristos cel înălţat prin Duhul Sfânt. Observăm o ruptură între Hristos şi Duhul Sfânt. Se afirmă în Hristos, separat, un Hristos al discursurilor, nu al harului necreat din Sfintele Taine, al Celui ce uneşte cu subiectul nostru energia dumnezeiască necreată, sfinţitoare, transformatoare, de ridicare a credinciosului în alt plan. Ortodoxia e singura care vorbeşte continuu de lucrarea Duhului Sfânt cel de viaţă Făcător şi Sfinţitor, Cel prin care Hristos ne face fii ai lui Dumnezeu, cu un trup înviat, străluminat, împreună cu toată creaţia. Pentru ortodocşi, nu ajunge oamenilor să fie iertaţi numai pentru suprameritele lui Hristos, sau să fie curăţiţi de păcate doar în viaţa viitoare printr-o credinţă în efectul jertfei Lui, ci viaţa lor creşte în sfinţenie şi creşterea oamenilor în sfinţenie după modelul lui Hristos tinde spre a ajunge la un trup transfigurat, asemenea Lui, în viaţa viitoare, prin Duhul lui Hristos.

Pentru Ortodoxie Dumnezeu îşi poate însuşi umanitatea în mod real, ca mediu de transformare (transfigurare) şi normalitate asemenea Dumnezeirii în sfinţenie.

Dar pentru aceasta trebuie să ne silim şi noi să ducem o viaţă pe pământ pe cât se poate după modelul lui Hristos. Dar şi această silinţă a noastră de vieţuire ca fii ai lui Dumnezeu ne este ajutată de Duhul lui Hristos. Ea începe prin naşterea noastră din nou prin Duhul Sfânt, care ni se dă în Botez. Prin aceasta ieşim din moartea spirituală care e una cu alipirea la lumea aceasta, socotită ca unica realitate. Duhul ne naşte la o viaţă adevărată în Dumnezeu şi ne susţine în ea, şi aceasta e o înaintare în sfinţenie.

Duhul Sfânt în Tainele Bisericii

Mântuitorul promite pe de o parte pe Duhul ce-L va trimite pe seama celor ce vor crede în El, pe de alta le spune că ei trebuie să-L primească prima dată prin Botez, pentru a se naşte din nou, deci ca fii ai lui Dumnezeu, încetând să fie robii lumii materiale (Gal. 4, 7-9). El spune lui Nicodim: „Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este... Trebuie să vă naşteţi de sus“ (Ioan 3, 5 - 6, 7). Dar aceştia se nasc ca fii ai lui Dumnezeu pentru că Fiul lui Dumnezeu cel întrupat se uneşte cu ei prin Duhul. „Celor ce L-au primit (pe Cuvântul), care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1, 12). De aceea preotul întreabă pe cel venit să se boteze (sau pe naşul lui): „Te lepezi de Satana?“ şi: „Te uneşti cu Hristos?“ Iar acela răspunde afirmativ la amândouă întrebările. Prin Duhul vine Hristos, sau prin Hristos vine Duhul lui Hristos Care S-a înălţat.