Citat:
Īn prealabil postat de Eyrini
Asa este, fiecare crede cum vrea. Dar pt mine este mai credibil pr Iustin Parvu, pt ca asa cum spunea o fosta detinuta din temnitele comuniste, in acele lupte cu Fiara Rosie, cei ce au trait atunci in Hristos si care au supravietuit pana azi, au capatat un discernamant ce numai suferinta pt Hristos ti-l poate aduce. De accea Pr Iustin, stie ce spune, si daca el a sesizat ceva in neregula la acest pr Gabriel, inseamna ca asa este. Am observat aceasta exaltare la prietena mea si la alti ucenici ai pr Gabriel ce nu este tipica Ortodoxiei, ci te duce mai mult cu gandul la sectarism. Acei oameni pun prea mare accent pe supranatural, pe minuni si mai putin pe traire ortodoxa si lupta cu patimile si aici are dreptate pr Iustin cand spune ca nu trebuie sa alergam dupa minuni, ci sa fim smeriti.
|
Cred ca nu ai avut bunavointa sa citesti ce am scris despre aceasta problema. Daca spui ca nu l-ai cunoscut, atunci poate ca ai face bine sa ai delicatetea sa-ti cumpanesti mai bine vorbele.
E o situatie delicata si trebuie sa avem rabdare, caci timpul le va rezolva pe toate. Acesta este sfatul dat de catre alti monahi cu viata imbunatatita. Sfintenia o acorda Dumnezeu. Oamenii pot sa aiba sau nu evlavie la cineva care a trecut la cele vesnice pe masura ajutorului primit.
In Ortodoxie exista minuni si exista sfinti. Ca ei, sfintii, nici nu le mai numesc minuni, deoarece ajutorul primit in urma rugaciunilor li se pare firesc, asta e adevarat. Dar noi trebuie sa stim ca minuni exista. Daca am fi puternic in credinta, nu am fi atat de usor calcati in picioare ca neam. E trist ca nu stim sa-i cinstim pe cei care se roaga pentru noi.
Eu simt ca sunt mai puternica atunci cand ma rog parintelui Gabriel. De asemenea, m-am rugat pentru parintele Iustin. Stiam de la parintele Gabriel ca si el va fi mucenic.
Duminica, 16 iunie, 2013, ziua in care a trecut la cele vesnice parintele Iustin, am fost foarte agitata. Pur si simplu nu-mi puteam stapani gandurile. Un razboi nevazut in toata legea. Luni, 17 iunie 2013, cand am aflat vestea trecerii la cele vesnice a parintelui Iustin, parca nu ma puteam opri din plans. Apoi o liniste m-a cuprins deodata, o liniste pe care o simt si acum. Asadar stiu ca parintele Iustin nu s-a suparat pe mine pentru cele scrise.
Acum, cand amandoi au trecut la Domnul, ma voi ruga amandurora. Nimeni sa nu mai semene dezbinare intre ei.
Vesnica lor pomenire! Amin.
In ce priveste exaltarea, asta tine de lupta cu mandria. Am intalnit-o la multi incepatori in ale credintei, indiferent pe cine au duhovnic. Este entuziasmul celui convertit de la necredinta la credinta. I se pare ca a facut ceva uimitor. Si chiar a facut: un pas!!!
Insa trebuie sa-l trezeasca cineva ca sa-i arate ca a facut doar un pas. Nu e sectarism si exista leacuri duhovnicesti pentru cei care se confrunta cu asa ceva.