[antiecumenism]

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Care sunt conditiile mantuirii?
Conditiile mantuirii sunt: harul dumnezeiesc, credinta si faptele bune.
Da! Dar e de ajuns să fie UNA, numai una din cele 3, nu obligatoriu şi automat toate 3 împreună. Asta spusesem eu şi în postul anterior. Că vorbeşti prostii de toate 3. Ori una, ori alta, ori a 3-a. Iar păgînii, în necredinţa lor, dar în faptele lor bune, făcute din fire, "după lege" se mîntuiesc. Din fire, prin pocăinţă, dacă se vor căii de păcatele lor, şi în ultimele clipe ale vieţii, precum tîlharul de pe cruce, se vor mîntui !

Şi toţi cei ucişi merg în Rai.

Sfantul Ignatie Briancianinov-DESPRE FAPTELE BUNE ALE NEORTODOCŞILOR
http://carteromaneasca.wordpress.com...eortodocsilor/

"Lepădarea dogmelor este o hulă împotriva lui Dumnezeu ce se numeşte necredinţă; schimonosirea dogmelor este o hulă împotriva lui Dumnezeu ce se numeşte erezie.

Ca fapte bune îi sunt recunoscute creştinului numai acelea care sunt împlinire a poruncilor evanghelice, prin care se hrăneşte, trăieşte credinţa lui, prin care este sprijinită viaţa lui în Hristos: fiindcă singurul care lucrează în creştin trebuie să fie Hristos. Cel botezat nu are dreptul să facă după cum îi dau ghes simţirile inimii, care depind de înrâurirea trupului şi sângelui asupra acesteia, oricât ar părea de bune aceste simţiri: îi sunt primite doar faptele bune către a căror săvârşire inima este îmboldită de către Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu, care sunt ale firii înnoite de Hristos.

„Faptele bune” ale firii căzute

Sunt orbi cei ce pun preţ pe aşa numitele de către ei „fapte bune” ale firii căzute. Aceste fapte au lauda lor, preţul lor, în vreme şi între oameni, nu însă înaintea lui Dumnezeu, înaintea Căruia toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut (Rom. 3, 12).

Cei ce nădăjduiesc în faptele bune ale firii căzute nu L-au cunoscut pe Hristos, n-au priceput taina răscumpărării, sunt prinşi în cursele propriei filosofări mincinoase, ridicând împotriva credinţei lor care este pe jumătate moartă şi se clatină din împotrivire prostească: „Oare Dumnezeu este atât de nedrept încât să nu dea răsplata mântuirii veşnice faptelor bune săvârşite de închinătorii la idoli şi de eretici?”

Aceşti „judecători” pun nedreptatea şi neputinţa judecăţii lor pe seama judecăţii lui Dumnezeu. Dacă faptele bune săvârşite potrivit simţirilor inimii ar aduce mântuirea, venirea lui Hristos ar fi fost de prisos, n-ar mai fi fost nevoie de răscumpărarea lumii prin patimile şi moartea pe cruce a Dumnezeului-Om, nici de poruncile evanghelice. Este învederat că cei ce socot că mântuirea se poate dobândi şi numai prin faptele firii căzute nimicesc însemnătatea lui Hristos, leapădă pe Hristos.

Faptele părute bune, făcute din imboldurile firii căzute, fac să crească în om „eu”-ul sau, nimicesc credinţa în Hristos, sunt potrivnice lui Dumnezeu; faptele credinţei omoară egoismul în om, fac să crească în el credinţa, fac să crească în el Hristos. De vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus, spune Apostolul, şi vei crede întru inima ta că Dumnezeu L-a ridicat pe El din morţi, te vei mântui: căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Rom. 10, 9-10).

Dreapta credinţă, adevărata faptă bună

Credinţa adevărată şi vie aduce omului mântuirea, chiar dacă acesta o mărturiseşte doar cu gura. Ea i-a adus mântuirea tâlharului răstignit pe cruce; a adus mântuire, prin pocăinţă, multor păcătoşi în ultimele clipe, cele dinainte de moarte, ale vieţii lor.

Atât de însemnată este fiecare idee a dogmelor date de Dumnezeu, că sfinţii mărturisitori, asemenea mucenicilor, au pecetluit mărturisirea de credinţă ortodoxă cu pătimiri grozave şi râuri de sânge. Potrivit însemnătăţii credinţei în lucrarea mântuirii, şi păcatele împotriva ei au o deosebită greutate în cumpăna dreptei judecăţi a lui Dumnezeu: toate aceste păcate sunt de moarte, adică sunt împreunate cu moartea sufletului şi le urmează veşnica pierzanie, muncile veşnice în adâncurile iadului.

Cea mai rea faptă – necredinţa

Păcat de moarte este necredinţa: ea leapădă singurul mijloc de mântuire, credinţa în Hristos. Păcat de moarte este lepădarea de Hristos: ea Îl lipseşte pe cel care se leapădă de credinţa vie în Hristos, ce se arată şi se păstrează prin mărturisirea cu gura. Păcat de moarte este erezia: ea cuprinde în sine hulirea lui Dumnezeu şi îl face pe cel molipsit de ea străin de adevărata credinţă în Hristos. Păcat de moarte este deznădăjduirea: ea este lepădare a credinţei lucrătoare, vii în Hristos."