Era odată un general care, cu toate că nu avea suflet rău, era însă supus mâniei. Din te-miri-ce îl cuprindea mânia.
Și cu toate acestea, el o biruia.
De fiecare dată când simțea că se apropie valul acesta rău, el se oprea din vorbă și încet, își băga mâna dreaptă în buzunarul tunicii.
De îndată, ca prin farmec, mânia se potolea - și el, zâmbind, dojenea părintește pe cel care-l supărase.
Pentru aceasta, era foarte iubit și cinstit de toți ofițerii și soldații.
Unul din tinerii ofițeri de sub comanda lui, care băgase de seamă mișcarea pe care generalul o făcea ori de câte ori vreo pricină de mânie se ivea, fu prins de-o vie curiozitate să afle taina acestei mișcări. Mergând într-o zi la casa generalului spre a-i aduce niște hârtii, văzu în cuierul din vestibul una din tunicile lui. Dorind cu putere să, afle dezlegarea întrebării, vârî mâna în buzunarul drept al tunicii.
Dădu peste un mic obiect. Îl scoase. Uimit, privi: era o cruciuliță de abanos. Atunci ofițerul pricepu de unde venea puterea de stăpânire a generalului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|