View Single Post
  #47  
Vechi 20.09.2006, 23:32:33
irina_elena irina_elena is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 20.09.2006
Mesaje: 3
Implicit

Doamne ajuta!
Sunt de acord intr-o mare masura cu primus. Insusi exemplul pe care ni l-ai dat, Dalia,al parintelui tau duhovnic, arata faptul ca in momentul in care simti chemarea cu adevarat, nu doar te intrebi "la rece", se exclude automat cealalta. Te lepezi de "cele lumesti" treptat sau dintr-o data. Sigur, iti pot veni ganduri, ca niste ispite care sa iti arate casatoria cat mai atragatoare, dar ele vin si pleaca. Nu se agata ca niste spini de sufletul insetat. Nici nu ar trebui sa ne treaca prin cap daca putem face fata fizic nevointelor. Calugaria se incepe, am impresia, cat inca esti in societate. Mai departe, la manastire, te desavarsesti.

Se cuvine mai intai sa se staruie in rugaciune si post pentru iluminare, apoi intr-o cercetare de sine, dialog cu parintele duhovnic si daca tot oscilam, sa pornim la drum. Bine a spus cine a spus ca Dumnezeu nu ne ingradeste libertatea, ci ne sustine in alegerile noastre. Daca chiar nu suntem facuti pentru viata monahala, asta va iesi la suprafata pe masura ce inaintam pe aceasta cale pentru un timp intr-o manastire. Este atat de ingrozitor sa stai o perioada la o manastire si, vazand ca nu rezisti, sa te intorci inapoi in "lume" ?
Ma iertati daca am parut sigura pe mine si atotstiitoare.
Reply With Quote