"Un alt om de știință, Jonas Salk, a sintetizat un vaccin injectabil, folosind un virus poliomielitic “omorât” (“atenuat”), cultivat pe rinichi de maimuță. L‑a denumit vaccinul injectabil “SALK”. Ineficiența vaccinului Salk. În perioada 1 mai – 1 decembrie 1954, la Universitatea din Michigan, Ann Arbor (Francis et al., 1955) a făcut un experiment cu vaccinul Salk polivalent, pe care l‑a administrat la peste 1.000.000 de copii. Pentru experiment, un vaccin “s‑a împărțit” la 5 copii. S‑au folosit pentru fiecare copil seringi separate, pentru a nu se contamina cu alte boli, pecum hepatita B etc. Unii dintre medici au criticat experimentul, deoarece vaccinul conținea țesut de rinchi prelevat de la maimuțe moarte, dar nu au fost luați în seamă. În timpul experimentului, au apărut 129 cazuri de poliomielită, în special după cea de‑a treia doză de vaccin (pe parcursul a 3 săptămâni), dintre care 90 de cazuri la cei vaccinați și 39 de cazuri la grupa de control (nevaccinați). Dintre cei 749.236 de copii din grupul de control, un număr de 428 au făcut boala.
Dintre cei 1.080.680 de copii vaccinați, au făcut boala 585 de copii. Făcând un calcul, autorii au ajuns la concluzia că, din 100.000 de copii vaccinați, 57 au făcut poliomielită și, din același număr de copii nevaccinati, s‑au îmbolnăvit 54. Concluzia este că rata îmbolnăvirilor a fost ceva mai mare la copiii vaccinați, ceea ce arată în mod evident ineficiența totală a vaccinului Salk. Fie că erau vaccinați, fie nu, poliomielita a afectat aproximativ același număr de copii."
Incidentul “Cutter”. În aprilie 1955, șase firme farmaceutice obțin licența pentru producerea unui vaccin antipolio “atenuat”. Acesta urma să producă anticorpi în sânge, dar virusul din vaccin fiind insuficient “atenuat”, a dus la cazuri grave de boală, incidentul fiind cunoscut în SUA sub denumirea de “incidentul Cutter”, după numele producătorului. Experimentul s‑a efectuat în perioada aprilie – iunie 1955. În primele 14 zile de la administrarea vaccinului, s‑au îmbolnăvit 260 de oameni de poliomielită paralitică: 94 sugari (poliomielita postvaccinală), 126 de părinți (poliomielita de contact) și alte 40 de persoane (contacți).
Dintre cei 260 de bolnavi, 11 au murit. Cu toate că în 1958 vaccinul a fost retras de pe piață, în 1960 el este reintrodus în Germania (vaccin trivalent, cu virus viu “atenuat”), unde are loc un “incident” asemănător cu incidentul Cutter: în Berlinul de Vest vaccinarea s‑a făcut în masă, la 281.000 de oameni, dintre care 24 au făcut poliomielita postvaccinală și alți 24, poliomielita de contact. Doi părinți care și‑au îngrijit copiii au murit. După acest incident, vaccinul a fost retras."
|