[antiecumenism]

"La Rio de Janeiro (Brazilia) se numărau aproximativ 80 de cazuri de poliomielită/ an înaintea introducerii vaccinului. Era vorba de cazuri uşoare, benigne, fără forme paralitice. Boala evolua ca şi un catar uşor sau o angină acută. După ce s‑au efectuat 5 ani de zile (1956‑1961) campanii de vaccinare în masă cu vaccinul injectabil Salk, iar apoi cu vaccinul oral Sabin, a crescut numărul cazurilor de poliomielită la 700/ an, inclusiv cazuri paralitice. Cu toate că autorităţile erau mai mult decât supărate şi l‑au chemat pe Dr. Sabin să le dea explicaţii, cuvintele liniştitoare ale celui care a sintetizat vaccinul periculos nu au putut opri creşterea în continuare a cazurilor grave de boală, la 1.200.

În SUA incidental “Cutter” din 1955 este provocat de introducerea vaccinului injectabil Salk, când s‑au îmbolnăvit 250 de oameni, îmbolnăvire soldată cu 11 decese. Între anii 1975‑1984 au apărut 118 cazuri de poliomielită, dintre care: 10 cazuri epidemice, 85 de cazuri endemice (dintre care 14 neasociate cu vaccinul poliomielitic şi 71 cazuri asociate cu vaccinul poliomielitic), 12 cazuri de “import” şi 11 cazuri la imunodeficienţi.

OMS s‑a folosit de statistici incorecte, luând în calcul doar cazurile cu paralizii începând cu anul 1957, adică în perioada de după administrarea vaccinului. Înaintea introducerii vaccinului, OMS a “numărat” toate cazurile de poliomielită, inclusiv cele uşoare. Este motivul pentru care graficul ne arată o scădere falsă a cazurilor de poliomielită, lucru foarte departe de adevăr.

În Africa şi America Latină, OMS recunoaşte în rapoartele sale că, din 34 de ţări vaccinate cu virus viu, 24 au relatat o creştere a cazurilor de poliomielită. Luându‑se în considerare toate cele 70 de ţări din zonele tropicale şi subtropicale, se constată că în 1966 a crescut numărul cazurilor de poliomielită cu 300%!

În Italia “vaccinul injectabil Salk a fost introdus în anul 1958. Anul următor, se constată o creştere spectaculoasă a cazurilor: 4.110, dintre care 630 mortale. În 1960, se numără 3.555 de cazuri, dintre care 451 mortale (L. Bevere, C. Cocchini, La vaccinazione antipoliomielitica in Italia, Ministere de la Santé, Rome, novembre 1966). Timp de 3 ani, în perioada 1961‑1963, s‑au înregistrat un număr de 9.509 de cazuri, din care 1.078 mortale, iar 8.431 au supravieţuit paraliziei "


OMS începe un program de vaccinare împotriva poliomielitei în întreaga lume, cu scopul de eradicare a bolii”, cu toate insuccesele înregistrate în atâţia zeci de ani, inclusiv în ţările în curs de dezvoltare (aici, poliomielita paralitică este cea mai invalidantă boală cunoscută la ora actuală, fiind cauza multor decese infantile). Rezultatele nu s‑au lăsat mult timp aşteptate: în anul 2004, în 10 ţări ale Africii reapar cazuri de poliomielită. În 2005 au urmat alte 3 ţări: Yemen, Indonezia şi Somalia. OMS nu a dat nicio explicaţie transparentă şi mai ales credibilă, ci a pus incidentul pe seama întreruperii vaccinării în aceste ţări, din motive politice. Nu s‑a mai căutat însă alt motiv… Tot mai mulţi experţi sunt sceptici şi recunosc că nu este posibilă eradicarea acestei boli. Ei arată că ar fi mai bine ca banii folosiţi pentru programele extinse de vaccinare să fie investiţi în tratamente curative, atât de necesare în aceste ţări şi în întreaga lume."