[vsovivivi]

Lăsând Luna şi Soarele la o parte deocamdată, să încercăm pe baza celor discutate mai sus să observăm că avem o mişcare, adică un rotor ce produce această mişcare circulară. Şi cum ştim că doar energia electro-magnetică poate produce un rotor, putem presupune că stelele şi pământul formează un circuit electro-magnetic gigant, circuit în care există forţe ce rotesc la nesfârşit: fie pământul socotit glob în jurul axei, fie stelele în jurul axei cereşti unice, fie e altfel decât ne putem închipui.

Existenţa acestui circuit gigant este atestată nu numai de busolă ci şi de punerea în evidenţă a centurilor electro-magnetice de deasupra pământului numite centuri Van Allen testate de cosmonauţi, deci e clar că avem de-aface cu un circuit gigant electro-magnetic, circuit generator de rotaţie ciclică şi perpetuă.

Dacă presupunem că pământul ar fi sferic conform teoriei PS, atunci rotaţia ar fi provocată de liniile de câmp ce intră prin axa polară şi ies prin axa cerească sudică şi care sunt puse în evidenţă de orice ac magnetic, de orice busolă care arată nordul pentru că acul se plasează paralel cu liniile de câmp. Şi dacă pământul ar fi sferic atunci ar trebui ca pământul şi mările, prin mijlocul sferei, să fie bune conductoare electro-magnetice. Iar pământul şi apa nu sunt bune conductoare magnetice şi nici electrice.

Însă dacă presupunem că sigur este aceiaşi axă: cea polară cu cea sudică, adică dacă presupunem că pământul sferic este străbătut de această axă, atunci pentru a se produce rotorul, ar fi nevoie ca liniile de câmp să se închidă pentru a avea noi un circuit electro-magnetic, însă se observă că în acest model, liniile de câmp nu au cum să se închidă întrucât extremităţile axei: steaua_polară, centrul ceresc sudic, din moment ce se află pe aceiaşi axă, sigur se află la distanţă maximă, pe o aceiaşi dreaptă şi deci liniile de câmp nu se pot închide, şi practic avem un circuit electro-magnetic deschis adică întrerupt, căci este format de o unică axă cu extremităţile depărtate între ele la cea mai mare distanţă posibilă.

Un circuit magnetic întrerupt nu produce rotor şi fără rotor nu există mişcare perpetuă şi ciclică.

Deci singura posibilitate este ca să avem două axe verticale şi paralele: axa polară cerească nordică pe unde intră liniile de câmp electro-magnetic respectiv axa cerească sudică pe unde ies liniile de câmp electro-magnetic, ce pot fi asemănate cu două miezuri de ferită în jurul cărora avem bobinele prin care circulă şi se rotesc stelele.

Pentru ca să se închidă circuitul electro-magnetic prin aceste 'miezuri' e nevoie ca liniile de câmp să să se închidă prin medii ce permit acest lucru şi ca energia să nu se disperseze în neant, de aceea iată cum partea plană de jos formată din apele de jos adunate în mări şi din uscatul de pe care ele s-au scurs pentru ca să se arate uscatul, precum şi apele de sus, de deasupra cerului-tărie, formează nişte dirijoare-reflectoare electro-magnetice ce fac ca liniile de câmp să se poată închide alunecând pe suprafaţa lor şi să formeze un circuit electro-magnetic gigant care poate face ca milioanele de stele de deasupra pământului plat la suprafaţă şi rond în adânc, să se rotească ele în jurul celor două axe paralele.

Astfel iată că singurul model plauzibil este cel al unui pământ semisferic acoperit de ape prin părţi cu două axe paralele între ele şi perpendiculare pe suprafaţa plană a pământului, în jurul cărora se învârt stelele la nesfârşit.

Mulţi se întreabă atunci de ce nu vedem marginile laterale ale suprafeţei plane a pământului semisferic acoperit de ape prin părţi.

Păi din moment ce creaţia este mică şi noi ne aflăm în creaţie cum atunci ar putea vedea cineva o margine cu ceva ce nu este creat? Dacă ar vedea cineva ceva ce nu este creat, ar însemna că şi acel lucru este creat, şi fiind împreună cu noi în creaţie, n-ar mai fi o margine a creaţiei ci o margine a unui lucru creat şi am putea să mergem mai departe de el ca să căutăm să vedem marginea. Şi noi tot mergem şi nu dăm de ea şi ajungem de unde am plecat. Iar asta nu înseamnă că ne aflăm pe o sferă căci marginea sferei este toată suprafaţa ei ci că locuim într-o creaţie mică şi finită, căci noi am mers drept pe deasupra unei suprafeţe plane. Dacă ai avea sferă lână sferă ca în teoriile planetare, atunci ai tot străbate alte şi alte spaţii, dar noi oriunde mergem avem mereu acelaşi Cer deasupra, acelaşi care se vede de jos de pe pământ, deci la concluzia că locuim într-o creaţia mărginită şi mică ne împinge logica cea mai simplă, căci observăm că vedem mereu aceleaşi lucruri şi ajungem mereu de unde am plecat oricât am căuta marginile sau să depăşim limitele.

Dar sfinţenia Domnului şi dragostea lui trece până dincolo de margini depăşind orice limite... deci cine atunci mărgineşte pe om? Cine şi ce îl face pe om să fie un om mărginit?.. ca să nu vrea el să vadă în Duhul tot Adevărul şi înnoirea Lui.