Citat:
În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia
Stimate coleg, aveti un cuvint cu putere, ca si fratii Scotian si N.Priceputu, de altfel. Acum, o intrebare deopotriva on-topic si personala: cum sa fie aplicata aceasta cale, a inimii, la niste sceptici ca mine, care cunosc foarte multe, prea multa poate, istorie a credintelor si filosofiei, si sunt complet inghetati in privinta trairii religioase? Nu sunt ateu, precum exteem de luciul nostru coleg Dumitru, dar cumva cred ca am atins piscul scepticismului in materie de credinta. Cum bunul meu amic Catalin are un "vinat", namely "ecumenism", eu am altul numit "subiectivism". Ei bine, din acest motiv nu voi crede niciodata in ceva compilat de altii. Problema e ca acest mod de gindire ucide inima duhovniceasca, sau, cum ii zic yoginii, Annahata Chakra. Unde e sabia pestru acest nod gordian? Cumva, cred ca cineva ca dvs si cei enumerati aveti raspunsul.
|
O, dragul meu, eu nu am raspuns decat pentru mine, nu am pentru altii si nici nu cred in raspunsuri oferite pe tava. Raspunsul pe care l-am gasit pentru mine e ca ar trebui sa practic "teologia" aproapelui. Adica sa incerc sa ajung la inima aproapelui, sa-l cunosc, sa-i simt caldura, trairile, emotiile, sentimentele, gandurile, sa-l stimez, sa-l incurajez si .. pe cat imi permite inima asta impietrita .. sa-l si iubesc. Si, daca nu pot sa-l ajut, atunci macar sa nu-l judec. Dar nu recomand nimanui sa urmeze aceasta "teologie", caci stiu ca locul meu e in iad, pentru ca si la asta sunt codas, ce sa mai zic de acelea mai .. inalte!
Bucurii!