Cele spuse de MariS sunt, cu adevărat, o cale de cunoaștere a lui Dumnezeu, în care și eu cred. Mai mult decât în cunoașterea cu mintea cred în cunoașterea inimii. Iar aceasta e ajutată mai degrabă de o minte simplă. Cred că atunci când vrei să te apropii de Dumnezeu trebuie să lași deoparte tot ceea ce ai citit și gândit, care, cu cât sunt mai multe, cu atât te adâncesc în relativ. Cred că printr-o cunoaștere tot mai aprofundată pătrunzi tot mai adânc și în misterul Creației, te minunezi tot mai mult...
Însă această cunoaștere - rațională - nu este de ajuns pentru a te uni cu Dumnezeu. Te poate și înălța, dar te poți și prăbuși de unde te-a înălțat, și căderea va fi cu atât mai dureroasă sau catastrofală cu cât ai urcat mai sus.

Există și oameni fericiți, care în apropierea lor de Dumnezeu se bucură și de cunoașterea minții, însă asta e din cauză că înainte au pus cealaltă cunoaștere. La Dumnezeu ajunge mai ușor smeritul. E un paradox, însă mă gândesc că zona smereniei este locul întâlnirii cu Hristos, cel care atât de mult S-a smerit, fiind, totodată, inaccesibilă diavolului, care este încremenit în mândrie. Când ai, însă, multă cunoaștere, este mult mai ușor să te mândrești decât să te smerești.

Știm că în Biblie „a cunoaște” înseamnă „a te uni”. Iar unirea cu Dumnezeu se face după cum ne-a arătat Hristos: în stare de jertfă. Aceasta poate fi experimentată ca post sau ca nevoințe sfinte. Postul înseamnă o simplificare și o limitare a preocupărilor pentru lume, pe care le avem în mod obișnuit: simplificând și reducând hrana, reducem senzațiile. Iar senzațiile care nu sunt corelate cu hrana trebuie limitate despărțindu-ne de obiectul lor: TV-ul, clipurile, filmele. Însă și mintea are nevoie să se golească, iar moara ei să înceapă să macine altă „materie”. De fiecare dată când sunt tulburat sau simt că inima mi s-a răcit, o liniște deosebită îmi dă Filocalia, o bună așezare pe cale (cum ar fi Sf. Isaac Sirul).

În felul ăsta pregătim vasul inimii pentru rugăciune și pentru primirea harului, care este sporit de Spovedanie, Împărtășanie și celelalte Taine ale Bisericii. Atunci, abia, începe cunoașterea.

Mă tem că am îndrăznit prea mult, neținând cont de sfatul sfântului Isaac Sirul care spune că cine povățuiește fără să facă e ca o desfrânată care vorbește despre feciorie. Ceea ce cunosc eu este ceea ce-mi lipsește.