Citat:
În prealabil postat de Annyta
De ce credeți că există o legătură directă între suferință și deschiderea față de semeni, așa cum spune teologul de mai sus? Respectiv o legătură în același sens - cu cât crește suferința, crește și deschiderea față de semeni?
Mi se pare că suferința ne poate apropia de Dumnezeu, căci suferința, sau boala, la care se referă acest topic, ne arată că suntem neputincioși, fără El. Se poate ca semenii să nu înțeleagă exact acest lucru. Unii sunt inconștienți, și refuză pur și simplu să recunoască, sau să accepte că planurile noastre se pot schimba neașteptat, că viața noastră e în mâna Domnului și tot ce putem face este să trăim în concordanță cu acest adevăr.
Cred că boala, sau suferința, ne îndreaptă atenția spre lucrurile cu adevărat importante. Sper. Ăsta ar fi folosul lor.
Revin însă cu întrebarea: în ce fel o suferință te apropie de semeni?
|
Intr-o prima etapa de desteptare din propriul egoism si egocentrism, dupa cum bine observi, suferinta ne poate deschide ochii ca nu sintem invincibili si nemuritori singuri prin noi insine, asa cum sintem tentati sa ne imaginam cand toate ne merg bine (si daca toate ne merg bine ce ne pasa de cel de alaturi? Proiectam asupra celorlalti starea noastra - nici nu ne putem imagina ca cel de linga noi poate ca traieste in alt "film"decat starea noastra de bine).
Si atunci cand ne ajunge suferinta, incepem sa strigam dupa ajutor la Dumnezeu!... dar, dupa cum se vede... tot egoist strigam dupa ajutor si atunci: Doamne ajuta-ma PE MINE! Iarasi "eu sa scap, mie sa-mi fie bine".
Daca Dumnezeu ne scapa, si ne reda starea de bine (El), dintre noi putini sint cei care se intorc cu recunostiinta sa dea Slava Lui Dumnezeu inapoi (precum din cei 10 leprosi din Evanghelie, doar 1 s-a intors inapoi)...
Din pacate, in aceasta etapa de multe ori omul invata ca Dumnezeu il ajuta si continua apropierea de Dumnezeu ca de un sponsor: Doamne da-mi!... si atat. Multi se opresc doar aici, sau se opresc aici prea mult timp din viata lor (irosesc intr-o astfel de stagnare f mult timp din viata lor, care altfel ar fi putut fi folosit ca timp de pocainta, adica timp de schimbare, de progres spre Dumnezeu)
Dar in etapa de recunostiinta, poate unii se intorc spre biserica, poate incepem sa ne vedem si seamanul de linga noi in suferinta si sa il ajutam, ca recunostiinta pt Dumnezeu si semn de apropiere de biserica.
Iar intr-o etapa ulterioara, poate putem sa vedem in suferinta seamanului nostru, sa vedem suferinta noastra, si asta sa ne apropie de semenii aflati in suferinta sa ii ajutam si sa ne rugam pt ei asa cum ne rugam pt noi, asa cum si noi ne-am fi dorit sa fim ajutati de Dumnezeu prin semeni, atunci cand noi eram in suferinta. Si sa implinim astfel porunca Domnului ca ceea ce dorim sa ne faca noua oamenii, sa le facem si noi lor asemenea (Luca 6:31)