Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan
Ce fel de școală este aceea care își abordează conflictele (inerente în orice grup uman) cu mijloace de forță (bulanul, pumnii și picioarele, gazele lacrimogene, pistolul), cu amenințări (note la purtare, exmatriculare) și diverse forme de șantaj afectiv?
Prezintă ea încredere că ar putea forma oameni?
În școala unde preotul/profesorul de religie și psihologul/profesorul de psihologie sunt "niște moftangii", tolerați fără să știm prea bine la ce ne-ar folosi și ce-i cu ei printre noi: ce fel de oameni sperăm să obținem?
|
Astazi am făcut parte dintr-o comisie de Bac. Trăgînd la sorți, am găsit pe biletul meu "Caz special". Am surîs, în primă instanță, crezînd că m-au descoperit, în sfârșit...:)
După câteva minute treceam în viteză (aprox. 150 km/h) prin Centru, aflîndu-mă într-o mașină a poliției, una babană, cu girofar, cu dotări moderne, lux antâia. Pesemne o parte dintre șoferi și pietoni or fi crezut că un agresor periculos e pe cale de a fi imobilizat și Poliția intervine în forță.
În realitate era vorba despre un agresat: o absolventă de liceu care fusese zdrobită de o mașină pe trecerea de pietoni, pe verde (s-au plâns, oare a câta oară, părinții). În urmă cu 4 ani. De atunci își petrece timpul prin clinici de neuro-chirurgie, în țară și în străinătate. Corpul ei (și în special capul) sunt o mixtură cu material plastic și metal. Fata a supraviețuit în mod miraculos câtorva luni de comă profundă și, cu ajutorul medicilor și al psihologilor în prezent este capabilă să ducă la bun sfârșit câteva activități omenești precum și majoritatea sarcinilor școlare.
A ținut să își dea examenele de Bac, încurajată de părinți, de terapeuți și de preotul duhovnic.
Era însă, în mod evident, așa cum scria pe bilet: "Caz special". Vă las să vă imaginați... (Eu unul am fost destul de surprins și de mâhnit, cunoscînd-o... Dar și bucuros, văzînd curajul ei, noblețea caracterului, dârzenia și dăruirea de sine.)
Ei bine, pentru ca acest om tânăr să își susțină examenul de Bac au fost mobilizate următoarele resurse:
a) o mașină superdotată a Poliției
b) un ofițer aflat în plină formă (sportivă, cel puțin), gata oricînd de ripostă în fața unui agresor deosebit de periculos, dotat cu tehnica de rigoare
c) un domn specialist în aparatură electronică, specializat în operarea cu camerele de luat vederi întru prevenirea infracțiunilor din sala de examen
d) o doamnă responsabilă cu buna desfășurare a evenimentului (adică un fel de supraveghetor spre a nu se petrece vreun păcat strigător la cer sau vreo infracțiune soră cu moartea)
e) un profesor de muzică
f) un prost (adică eu).
Atmosfera a fost, în cea mai mare parte a timpului, tipică pentru microgrupurile umane dominate de paranoia. Suspiciune generalizată, încordare etc. Așa cum (nu) m-am obișnuit deja în instituțiile noastre care slujesc dezideratele educației.
La sfârșit (despre conținutul examenului nu pot vorbi, firește) profesorul de muzică, unul dintre puținii oameni care se mai ocupă de educația copiilor în România (deși, după 30 ani de activitate ca profesor, are salariul mizerabil de rigoare), i-a cântat elevei un cântecel pe o compoziție de Temistocle Popa, cântec pe care aceasta l-a prins, fericită, din zbor:
http://www.trilulilu.ro/video-muzica...iunea-copiilor
(nu, nu e reclama la Ursus...)
Uneori simt că-mi este greu
nu se-ntîmplă toate cum vreau eu,
însă știu că de partea mea
Colo Sus e mereu Cineva...
Spuneți toți cum spun și eu:
"să-mi ajute Dumnezeu"...
Cât despre excepționalul nostru muzician Temistocle Popa, ce altceva, dragi români și frați, decât:
http://www.cancan.ro/actualitate/int...ate-merge.html