[cristiboss56]

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, că nu sunt vrednic, nici în stare să caut şi să privesc spre înălţimea cerului, încovoiat fiind de greutatea păcatelor mele. Deci cu dreptate este ca eu, desfrânatul, eu, spurcatul, cel ce am greşit mai mult decât tot omul să fiu urât, ca un necurat, de tine, cea curată, de tine, cea fără prihană, de tine, cea neîntinată, şi cu sufletul, şi cu trupul. Dar fiindcă te-ai arătat Maică Aceluia ce „nu a venit să cheme pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă”, iată cu frică mă apropii de tine, cerând să iau iertare prin tine greşelilor mele celor nepovestite.
Deci să nu mă treci cu vederea, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, nici pe mine cel leneş, necurat, nevrednic cerului şi pământului şi vrednic de toată munca şi pedeapsa, cel ce mai mult decât toată firea omenească an greşit, ci urmând milostivirea şi iubirea de oameni a Fiului şi Dumnezeului celui bun, caută spre mine cu ochiul tău cel milostiv şi primeşte această proastă şi trândavă rugăciune a mea, şi ducând-o Fiului tău şi Dumnezeu, cere-mi mie iertare, Preacurată, de cele ce nebuneşte în viaţă am săvârşit, înputernicindu-mâ cu rugăciunile cele bine primite către Fiul tău, să întâmpin cu osârdie şi slujbele cele de amiază şi de noapte şi de miezul nopţii şi de dimineaţă. Aşa, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, nu lepăda suspinele mele cele din inimă, nu trece cu vederea tânguirile mele. ci caută spre dorul meu cel înfocat către tine, nu stinge nădejdea mea spre tine, ci primeşte ticăloasa mea cerere, nu mă lepăda pe mine de la faţa ta, ca nu cumva vicleanul vrăjmaş, aflându-mă pustiu şi gol de acoperământul şi sprijineala ta, să mă smerească şi să mă înghită cu desăvârşire.
Pentru aceasta întâmpină-mă şi mă sprijineşte, Preafărădeprihană, pe mine, păcătosul şi smeritul. Şi mă scoate din tirania cea amară a diavolului. lzbăveşte-mă de pândirea şi de bântuiala viclenilor draci şi mă învredniceşte fără de împiedicare să vieţuiesc şi împărăţia cerului să o dobândesc, pentru că ai putere, fiind Maică a lui Dumnezeu. Ca şi eu, prin tine dobândind mântuire, totdeauna să măresc şi să slăvesc sprijinirea ta cea adevărată şi temeinică, pentru că binecuvântată eşti în vecii vecilor. Amin.

(Din rugăciunile Sfinţilor Părinţi publicate de
Cuviosul Nicodim Aghioritul în APANTHISMA (Constantinopol, 1799), traduse în româneşte la Mănăstirea Neamţul (1827))