În prealabil postat de laurastifter
Cred că fundamentaliștii (acum depinde ce înțelegeți prin acest termen) se mărginesc, într-adevăr, la atașamentul fanatic de formă în detrimentul fondului, incapabili de a discerne accesoriul de esențial.
În schimb, cei consecvenți în credința lor, cei care cred cu adevărat ar fi capabili să-și dea și viața pentru semenii aflați în suferință, tocmai datorită credinței lor statornice, indestructibile; ei înțeleg ce consecințe morale derivă din convingerile lor dogmatice. Pentru cei care trăiesc în mod adevărat credința cea adevărată (creștină) nici un exces în credință NU poate duce la fundamentalism, ci, dimpotrivă, pe măsură ce sporesc în dragostea de Dumnezeu, în credință și-n profunzimea rugăciunii curate, pe măsură ce experiențele lor mistice se îmbogățesc, progresează și viața lor morală, deschiderea lor față de semeni, libertatea gândirii, capacitatea de a empatiza și toate celelalte virtuți atât de proprii adevăraților creștini. "Măsura iubirii lui Dumnezeu e să-L iubim fără măsură" (Bernard de Clairvaux)
Fundamentaliștii (dacă înțelegem același lucru prin noțiunea de "fundamentalism religios") nu cred și, de aceea, dacă-și spun "creștini", cauza comportamentului lor deviant nu constă în excesul de credință, ci tocmai în lipsa sau pervertirea acesteia. Ei sunt intoleranți față de cei care nu cred, se manifestă cu violență, nu pentru că ar crede, ci tocmai pentru că nu cred și-și ascund frustrările sub masca unei cauze despre care n-au nici un habar.
În antiteză cu aceștia, creștinii autentici vor fi întotdeauna toleranți, consecvenți în credința lor, bucuroși să mărturisească, să le binevestească tuturor fericirea de a fi creștin, unicitatea vieții celei adevărate în Hristos.
Ca să nu apară vreo confuzie, voi explica ce înțeleg prin "fundamentaliști": fanatici, persoane care comit acte de violență în numele credinței, sub pretextul apărării acesteia. Exemple în istorie: Inchiziția (în Evul Mediu occidental) sau, mult mai recent, Mișcarea Legionară (România sec. XX).
Fundamentaliștii nu trebuie confundați nici cu habotnicii și formaliștii. Aceștia din urmă pot rămâne pașnici și se aseamănă cu fundamentaliștii doar prin faptul că nu pot discerne între esențial și nesemnificativ, între formă și fond. În rest, habotnicii și formaliștii nu merită calificativul grav de "fundamentaliști"/ "fanatici".
Fundamentaliștii sunt cei violenți în numele credinței.
În altă ordine de idei, mi-a atras atenția, în mesajul dvs, sintagma "dogme înguste".
Dacă vă referiți la dogmele creștinismului ortodox, din punctul meu de vedere, nu acestea sunt înguste, ci unii dintre credincioși le înțeleg în mod limitat și limitativ, se limitează la formularea dogmelor în definiții pentru că, așa cum scria un părinte duhovnicesc contemporan, "în mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă".
Credința nu este ideologie, ci adevăr; nu limitează, ci deschide orizontul spiritual, fiind, nu colecție de definiții, ci relație vie, personală și dinamică a credinciosului cu Dumnezeu.
Dogmatica, hartă duhovnicească în drumul regăsirii patriei cerești, nu poate fi confundată cu dogmatismul, cu ideologia, cu lipsa libertății spirituale.
Trist pentru creștinii ce cad din dogmatică în dogmatism, din Ortodoxie în ortodoxism, din trăirea concretă a comuniunii cu Dumnezeu în idolatrizarea unor cuvinte sau ritualuri a căror valoare incontestabilă constă tocmai în scopul lor ultim - comuniunea cu Dumnezeul Cel Treimic.
|