Ne predăm?
Rezumând, lucrurile stau foarte prost: există presiuni pentru comasare, agenți ai
Monsanto la toate nivelele, fermieri dornici de profit, sate (și pământuri) părăsite, iar singurul obstacol mai serios, legislația europeană, e pe cale să dispară, la presiunile americanilor și comisarilor europeni. La acest nivel, credem că omenește nu putem face prea multe, afară de a pune în fața Domnului „sărăcia, și nevoile, și neamul”, rugându-L să ne miluiască și să nu ne lase cu totul în mâinile „celor slăviți ai pământului”.
Pentru a încerca totuși o acțiune concretă, putem resuscita vechile și bunele obiceiuri ale strămoșilor: formarea propriilor stocuri de semințe și evitarea celor din comerț, produse industrial. Iar pentru cei dintre noi trăitori în orașe –
încurajarea, sub orice formă, a micilor producători, începând cu simpla dar vitala achiziție de la aceștia și de nu la
supermarket-uri, căutând să întreținem legături directe cu satul și producătorii agricoli locali, evitând să apelăm la intermediari. E important să înțelegem că este vitală păstrarea pământurilor (iar nu vinderea acestora pe-o nimica toată!), păstrarea culturilor probate și a soiurilor locale, și menținerea modului de producție familial, destinat nevoilor, nu obținerii de profit.
La nivel discursiv, trebuie să arătăm că țara noastră nu este interesantă doar pentru marile corporații producătoare de O.M.G., ci și pentru cei care doresc mai multă
agricultură biologică. Aici putem contracara, arătând de ce este potrivită România pentru o asemenea producție, și nu pentru experimente genetice care pustiesc totul în urma lor, ca plaga lăcustelor de odinioară.
Agricultură de subzistență ziceam? Nu, mai degrabă
agricultură de rezistență!
Ioan Bucur