"Astfel a dispărut, înghițită fără urmă, una din marile conștiințe ale Ortodoxiei românești. Conștiința - adică luciditatea, trezvia - s-a convertit, firesc, în mucenicie. Ce a rămas în urma unui om despre care se spune că a citit și a scris enorm? Niște cărți, câteva amintiri, regrete... și iată, o scrisoare, un îndreptar duhovnicesc care îl pune pe monahul Daniil în rând cu marii duhovnici-epistolieri din Răsărit și din Apus: de la Sf. Vincent de Paul la Ioan de la Valaam.
Scrisă la data de 27 februarie 1956, epistola de mai jos a zăbovit - până în 1998, când am copiat-o de mână și am publicat-o în revista "Biserica și probleme vremii" - pe fundul cufărului unui haiduc, la destinatarul ei, domnul George Ungureanu din Câmpulung-Moldovenesc: bucovinean, român de stirpe veche, meșter în snoave și povești, om al pădurii și stihiilor, muntean sfătos și deținut politic care a stat vreme de trei ani în intimitatea lui Alexandru Mironescu. În plină teroare comunistă a anilor 50, în pădurile Neamțului, Adevărul iradia bunătate și libertate." (M.P.)
|