Citat:
În prealabil postat de Parascheva16
Daca chiar ii iubiti pe heterodocsi si vreti sa se mantuiasca, luati exemplu de la Parintele Daniil Sâsoev. El a facut o minsiune cu adevarat ortodoxa si a adus multi la drepta credinta. Sentimentalismul nu este dragoste. Nu schimbam Biserica Ortodoxa pentru a nu supara pe x sau pe y, ci ii aducem la dreapta credinta ptr. a fi in comuniune adevarata.
In rest, merg pe mana Parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa si a altor parinti din generatia sa.
|
Nu oricine poate face misiune. Sau putem face toți, la o scară mică, însemnând familiile, prietenii și colegii noștri, iar asta nu atât prin vorbe multe, cât printr-o viață împărtășită de Hristos. Laura face această misiune, după părerea mea, inclusiv aici, pe forum. Eu așa o simt.
Iar chemarea pe care o face, la acceptarea perspectivelor diferite ale fiecăruia, la deschidere, nu cred că trebuie să ne îngrijoreze. Asta nu va însemna niciodată schimbarea adevărului de credință, pentru că nu poți crede decât ceea ce știi că este adevărat.
Există, însă, un spațiu al întâlnirii cu toți ceilalți, dincolo de dogmă. Poți să-ți dai, de exemplu (și cred că asta o fac chiar și cei care țin foarte mult la corectitudinea exprimării credinței) mâna cu un catolic, ba chiar și cu un musulman, într-o faptă bună (de exemplu, ajutorul dat unor copii somalezi).
Îți dai seama atunci, că și el, chiar necreștin fiind, își descoperă într-o astfel de faptă chipul lui Dumnezeu, ca și tine, și înțelegi că ești frate cu el, având același Tată.
Iar asta nu înseamnă că tu renunți la Hristos, pe Care L-ai cunoscut, iar el (încă) nu.