E frumos și Adrian, însă mă cheamă Cristian :)
Îmi pare că iar discutăm paralel. Pentru că nu era vorba despre relativizarea dogmelor.
Este vorba despre limite. Din punctul ăsta de vedere, există o viziune care, pornind de la dogme și aplicând o înțelegere mecanicistă limitează foarte mult accesul oamenilor la dumnezeire, și mai există una care, văzând în dogme un izvor nesfârșit de cunoaștere, nu limitează, ci deschide, considerând că limitele nu sunt proprii dumnezeirii.
În ce privește relativizarea, m-aș bucura să observi exprimările teologice ale Părintelui Stăniloae, care folosește o grămadă de adverbe relative având în vedere tocmai taina de nepătruns și inepuizabilă a Sfintei Treimi.
În cartea „7 dimineți cu părintele Stăniloae”, Sorin Dumitrescu spune, la un moment dat:
Citat:
|
Părinte, vă dați seama ce inflație de adverbe există în limbajul dumneavoastră teologic? Ca de exemplu: oarecum, într-un anume fel, într-atât, totuși, cât de cât, orișicât, întrucâtva. Asta, cel puțin lingvistic, califică teologia dumneavoastră ca o teologie a nuanțelor.
|
La care Părintele răspunde:
Citat:
|
Cred că este aceeași legătură între unitate și diversitate. Oricum nu poți să reduci totul la o unitate uniformă, monotonă, dar într-un anume fel nici nu le poți dezbina. Această folosire a adverbelor este poate și datorită tainei lucrurilor care, antinomic vorbind, sunt și unite, și deosebite. În sensul meu, nuanța are scopul de a sugera, de a circumscrie taina. Niciodată nu pot ajunge să exprim perfect, fără rabat, o taină. De aceea sunt mereu pe drum spre ea și caut să nuanțez.
|
Diferențele pe care le constatăm și aici, pe forum, între noi, sunt de fapt diferențele de abordare ale părinților, teologilor de care sufletul fiecăruia dintre noi s-a simțit atras. Există teologi cu o viziune sistematică, pentru care Biserica este un sistem al mântuirii, și singurul unde există har, singurul unde suflă Duhul Sfânt. Există și alții, cărora nu li se pare în regulă limitarea asta a dumnezeirii, neconformă cu infinitatea bunătății și cuprinderii Sfintei Treimi.
Fiecare i-am ales după sufletul nostru, și de aceea cred că este și o componentă subiectivă, care ține de structura lăuntrică a fiecăruia, de disponibilitățile de deschidere sau de închidere pe care le avem.