Să disprețuim păcatele, greșelile semenilor, nu pe cei ce le-au săvârșit
De aceea se cuvine să disprețuim păcatele, greșelile semenilor, nu pe cei ce le-au săvârșit, îmboldiți fiind de diavolul, din slăbiciune sau din deprindere proastă.
Diavolul face în așa fel încât în loc să ne ridicăm împotriva lui, ne îndeamnă mintea să se preocupe de păcatele aproapelui, ca să ne înrăiască și să ne ațâțe împotriva lui, să ne facă să-l disprețuim și să-l dușmănim și în felul acesta să ne îndepărtăm nu numai de aproapele nostru, ci și de Dumnezeu.
De aceea se cuvine să disprețuim păcatele, greșelile semenilor, nu pe cei ce le-au săvârșit, îmboldiți fiind de diavolul, din slăbiciune sau din deprindere proastă.
Pe aproapele să-l compătimim, cu blândețe, cu dragoste, să-i deschidem ochii ca unui uituc, ca unui bolnav, ca unui captiv nevolnic al păcatului.
Fiindcă răutatea, disprețul față de aproapele căzut în greșeală nu fac decât să-i agraveze aceluia boala, uitarea, captivitatea spirituală, nu să le diminueze; în același timp, ne fac și pe noi obsedați, bolnavi, prizonierii propriilor noastre patimi și ai diavolului - cel vinovat de ele.
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, 2005, p. 152)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|