Victime ale mecanismelor psihologice
Statisticile arată că majoritatea femeilor care sunt agresate au studii medii, sunt de obicei casnice sau au un serviciu plătit prost și o stimă de sine scăzută. Ne poate ajuta credința, mai ales sub aspectul acesta psihologic?
Sigur că da. Nu numai că ne ajută, ne salvează! Pentru că noi rămânem victimele mecanismelor psihologice, unde funcționează frica, lipsa de prețuire de sine, complexele și toate cele care sunt produse ale psihismului nostru. Dar noi nu suntem doar psihici, ci și duhovnicești, suntem și duh, și acolo vine Dumnezeu. Și când eu voi afla, voi simți că sunt o ființă de neprețuit în ochii lui Dumnezeu, că sunt de o valoare extraordinară, că lasă 99 de oi ca să mă salveze pe mine, că sunt după chipul Lui și că vocația mea e să fiu sfântă, adică să fiu ca Dumnezeu, atunci cum să mă mai disprețuiesc pe mine pentru că n-am o diplomă, care ce îmi face? Este ceva aparent, exterior.
Este păcat să nu ai conștiința propriei tale valori?
E păcat, pentru că nu știi cine ești. Crezi că ești produsul biologic al părinților tăi. Dar când știi că ești Om și omul e făcut de Dumnezeu ca să fie ca El, mă duc la Dumnezeu și Îi spun: Doamne, fă-mă ca Tine, fă-mă frumoasă, fă-mă bună, fă-mă unică, Tu pune în mine toate minunile! Asta să cerem, nu că să moară capra vecinului, să-mi reușească fata la… sau să mă mărit cu cutare.
Câte femei n-au făcut… păcate! ca să se căsătorească cu bărbatul care astăzi le agresează… Și atunci culeg ce am semănat. Dar, nu-i nimic, mă duc și semăn din nou. Adică: Doamne, Tu știi, în prostia mea am făcut asta, asta… Dar acum vino în viața mea, vino în căminul meu, vino în familia mea, Doamne!
Și atunci Dumnezeu ne va da putere să fim altceva, ceva astfel încât lui îi va cădea mâna pe lângă trup, n-o să îndrăznească să mă atingă. Ceva care îi va stârni admirație și respect… până la urmă! Dar asta cu multă răbdare, cu rugăciune, cu post, cu respectarea poruncilor lui Dumnezeu.