Cineva de pe forum spunea ca oamenii care cred in Dumnezeu au impresia ca nu mai pot face nimic fara El...asa este!Eu cand am inceput sa ma indoiesc de existenta Lui ma simteam atat de rau ca nici nu ma puteam concentra la cv ca aveam impresia ca nu ma mai ajuta Dumnezeu si ca este suparat de mine si ca de aceea nici un lucru nu o sa-mi reuseasca(am patit asa tocmai pentru ca inainte aveam o legatura f stransa cu El).Dupa o perioada de timp mi-am dat seama ca pot sa fac ceva si fara sa ma gandesc ca ma ajuta Dumnezeu...DAR NU MAI AM ACEEASI SATISFACTIE, ACEEASI LINITE INTERIOARA, MA SIMT CA SI CUM LIPSESTE CEVA DIN MINE. Ceea ce vreau sa spun este ca oamenii nu cred in Dumnezeu doar pentru ca se simt protejati si ajutati de El(desi asta este un mare avantaj al celor care cred), ci pentru ca Dumnezeu ne-a dat suflet si sufletul nostru ne comunica existenta Lui, oricate argumente stiintifice sau explicatii rationale ar spune ca nu exista...de asta ateii cauta atatea dovezi ca nu exista, pentru ca sufletul si constiinta le spune contrariul.E adevarat ca constiinta se formeaza de mic si ca depinde de felul cum te educa parintii...adica un copil crescut de mic fara Dumnezeu nu simte nevoia sa comunice cu El, dar vine un timp cand isi pune singur intrebari si cand incepe sa caute acele dovezi tocmai ca sa se linisteasca, sa se asigure ca nu face ceva gresit si atunci simte intr-un fel mustrari de constiinta (deci Dumnezeu tot Isi face simtita prezenta cumva, indiferent de educatia primita de mic).Oricum, parerea mea este ca Dumnezeu este in noi prin sufletele noastre si ca chiar cei care sunt crescuti atei doresc apoi sa demonstreze ca au dreptate si pana la urma tocmai stiinta le demonstreaza ca Dumnezeu exista si multi ajuns sa creada si sa vada diferenta, sa descopere o liniste interioara si o legatura cu Dumnezeu care pretuieste mai mult decat orice(spun asta pentru ca stiu ce inseamna erodarea acelei legaturi).
|