Dumnezeu nu ne pedepsește ani de zile sau toată viața pentru păcatele noastre, oricât ar fi fost de mari. De fapt, nu ne pedepsește deloc dacă ne-am pocăit și le-am mărturisit. Nu așteaptă decât întoarcerea, ca să-Și deschidă brațele și să ne primească, uitând tot răul pe care l-am făcut.
Pedeapsa divină se aplică doar pedagogic, pentru a-l trezi pe om din păcat, ca să se pocăiască.
Nu plătim noi pentru păcatele noastre, pentru că n-avem nicio putere să le răscumpărăm singuri. Le-a răscumpărat Hristos.
Sigur, urmele relelor făcute vor rămâne în ființa noastră pentru totdeauna, pentru că tot ce facem ne marchează pentru veșnicie. „Ce faci te face”, cum spunea părintele Arsenie Boca.

A crede că păcatele ne urmăresc toată viața înseamnă a ne îndoi de taina spovedaniei, de iertarea deplină pe care Hristos ne-o dă prin aceasta. Și e păcat.