O, Fecioară preamărită, înfrumusețarea prodromiților și lauda închinătorilor, tu i-ai spus Sfântului Petru Athonitul ca "Muntele Athosului l-am ales din toate părțile pământului și am hotărât să îl afierosesc spre a fi îndestulată locuință monahilor si pustnicilor", și în acest munte ai voit a aduce icoana ta. O,împăcarea noastră cu Dumnezeu, care ne-ai dăruit nouă praznic de minuni izvorâtor al icoanei tale, nimeni n-a pierit din cei ce aveau spre tine nădejdea bunei credințe. Tu, care împletești cununi după vrednicie celor ce te lauda și dăruiești cererile tuturor ce te cinstesc după cuviință, din negura patimilor mântuiește-ne, curățind necurăția noastră. Neadormită nouă păzitoare, care degrabă îi întâmpini pe cei ce te cheamă, dat-ai robilor tăi chipul feței tale cel preacinstit și cu totul luminos, pe care îl sărutăm mulțumind, și cu dragoste și credință închinându-i-ne. Arată-ți milele tale, Născătoare de Dumnezeu, primind cererile de folos ale robilor tăi. Depărtează de la noi norul patimilor și al ispitelor, izbăvește-ne de toată vătămarea trupească și sufletească și fii mijlocitoare a mântuirii noastre. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău nefăcut de mână omenească, ca să cinstim înfricoșatele minuni, semnele mai presus de fire ale icoanei tale. O, pavăză tare a clerului bisericesc și sprijin al celor din cinul monahicesc, miluiește și mântuiește cu rugăciunile tale pe ortodocșii arhierei, preoți și diaconi, pe toți monahii și pe tot poporul la icoana ta făcătoare de minuni. Caută spre noi cu milostivirea ta si cu rugăciunea ta, învrednicește-i pe toți creștinii să viețuiască cu Hristos și în locașurile cerești să se desfăteze. Cercetează-ne, maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău și dăruiește celor neputincioși tămăduire și sănătate desăvârșită, liniște celor înviforați și mântuire tuturor, în vecii vecilor. Amin.