[vsovivivi]

Eregesul chefiritat se irită din pricina că având părere mare şi foarte înţeleaptă ca o putoare de mare valoare, el nu suportă să fie pus să repete lucruri mici şi elementare fără rost căci dispreţuieşte pe proştii care fac aşa şi cade în deznădejde... spre deosebire de şarpele ispititor care ştie că repetiţia e mamona învăţăturii şi atunci repetă lucrurile simple în fel şi chip ca să păcătuieşti şi apoi să te slujască pe tine în locul lui Dumnezeu... defapt necredinţa şi făţărnicia... adică mândria, mai bine zis trădarea învoitoare fiindcă ţi se pare că eşti bun... însă te păcăleşti ca naivul linguşindu-te şi consolându-te în deşert sperând că păcatul nu o să se pună fiindcă eşti un privirilegiat, un casnic şi cunoscut alintat.

Aşa a păţit şi sărmanul sf. Ap. Petru... şi Pavel... şi Ioan... şi ceilalţi căci toţi se îndoiseră şi credeau că Iisus bravează şi grozăveşte ca eroii militari, sau ca haiducii ce luptă pentru cauze nobile dar absurde ca vise şi cuviinţe şi speranţe omeneşti, credeau deci că credinţa e un fel de poveste, un fel de legendă, un eroism frumos dar niciunii nu credea că Iisus chiar va învia aşa cum spusese de la Tatăl deşi au văzut cu ochii lor mulţimea imensă de oameni vindecaţi şi de morţi readuşi la viaţă prin rugăciunile şi mila Lui... chiar cuvintele mironosiţelor li se păreau mincinoase şi visătoare şi pline de nădejdi iluzorii oricâţi îngeri ar fi văzut şi auzit... erau trişti şi sceptici.

... iar când l-a întrebat Domnul de trei ori despre iubire, s-a supărat că de ce l-a întrebat încă şi încă şi încă şi încă odată?.. de parcă Domnul s-ar fi îndoit de iubirea lui şi nu invers... iar acolo nu era vorba de îndoială numai ci mai mult de lenea aia cu părere mare care zace în orice putoare omenească, inclusiv şi mai ales în mine, la baza oricăror ascultări şi voinţe.