1. <<Trebuie știut însă că trasul în țeapă nu este nicidecum o invenție, o născocire a lui Vlad Țepeș. Supliciul acesta l-au aplicat și alții, înaintea lui. Există chiar o prețioasă mărturie în scrisoarea unui mare boier muntean, care se adresa brașovenilor în 1480 (deci după moartea lui Vlad Țepeș), zicându-le să țină minte că ai lor, împreună cu unii boieri pribegi, au fost cei care au tras mai întâi în țeapă niște oameni de-ai lui Vlad Țepes, de unde acesta s-a mâniat și a adus acolo foc și pârjol.

Prin urmare, dușmanii lui Vlad Tepes începuseră cu trasul în țeapă. De altfel, se știe și de Ștefan cel Mare că i-a tras pe unii în țeapă. Într-adevăr, contrar părerii larg răspândite că supliciul trasului în țeapă ar fi de origine turcească sau (mai general) asiatică, trasul în țeapă se pare că a fost un obicei germanic.

Ceea ce îl distinge pe Țepeș de toți înaintașii (și chiar de toți urmașii lui) este numărul înfiorător de mare al victimelor sale.

Ceea ce trebuie reținut este faptul că, trasul în țeapă era o practică obișnuită, în Europa, pe vremea lui Vlad Țepeș. Regele Ludovic al XI-lea al Franței (1461-1483), folosea adesea trasul în țeapă, ca pedeapsă.>>
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tragere...C8%9Beap%C4%83



2. <<Unele fapte din domnia lui Vlad Ţepeş le aflăm din documente vrednice, oarecum, de crezare; altele însă, din multele povestiri ce au apărut după domnia lui. Iar din aceste povestiri, unele par a avea un grăunte de adevăr, altele însă par a fi născocite de imaginaţia înspăimântată, sau duşmănoasă, sau năstruşnică, sau chiar fantastică a unor contemporani.

Una dintre aceste povestiri ne spune cum a curăţat el ţara de hoţi, de cerşetori, de trântori, de bolnavi şi de bătrâni, care nu foloseau ţării cu nimic, ba, zicea el, mâncau degeaba pâinea altora.

I-a adunat pe toţi într-o casă mare, unde întinsese mese încărcate cu bunătăţi. Zicea că voia să fie şi ei sătui şi fericiţi barem o dată. Şi, după ce i-a ospătat cu mâncăruri de i-a săturat şi cu băuturi de i-a ameţit, a pus de s-au zăvorât uşile toate şi a dat foc la casă din patru părţi. Şi nu-i păsa lui vodă de strigătele şi urletele celor ce ardeau de vii. Zicea că le făcea un bine, că nu vor mai avea de pătimit în această viaţă, ci vor fi mai fericiţi pe lumea cealaltă.>>
Neagu Djuvara, Radu Oltean, De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul, Ed. Humanitas, 2010, pag. 32-33


3. <<Scopul era de a răstigni omul în așa fel, încât moartea să nu urmeze îndată, să nu fie imediată, ca atunci când se taie capul cu spada sau securea, ci omul să sufere dureri cumplite timp de ore întregi sau chiar zile, până își dădea sufletul.

Se pregătea un țăruș mare, mai lung decât statura unui om, care se va fixa în pământ (mai rar, se tăia și curăța un pom subțire), vârful fiind ascuțit ca un cui și uns cu seu, ca să alunece. Omul putea fi înfipt în acea țeapă prin mijloc (burtă sau spinare, capul și membrele atârnând spre pământ), dar era riscul de a străpunge un organ vital, și omul murea prea repede.

Așadar, în metoda cea mai răspândită la călăii lui Țepeș, victimei culcate la pământ, cu brațele legate la spate, i se înfigea țeapa prin anus, trăgând apoi de amândouă picioarele legate cu frânghii la glezne. Apoi, se bătea și cu un ciocan de lemn în celălalt capăt al țepei, cu băgare de seamă, pentru a nu străpunge cele două organe de care se știa că provoacă moartea imediată: ficatul și inima. Omul stătea astfel răstignit, în chinuri cumplite, dar cu organele vitale funcționând. Murea cu încetul de suferință, de sete, de foame și de atacul corbilor care veneau atrași de miros.>>
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tragere...C8%9Beap%C4%83