[Decebal]

<< XIV. Prin urmare, nesocotind aceste diferenţe serioase şi substanţiale dintre cele două biserici cu privire la credinţă, diferenţe care, aşa cum s-a spus mai înainte, au fost create în Apus, în enciclica sa, papa prezintă chestiunea primatului pontifului roman ca fiind principala şi, ca să spunem aşa, singura pricină a neînţelegerii şi ne trimite la izvoare, ca noi să căutăm cu sârguinţă ce au crezut înaintaşii noştri şi ce ne-a lăsat moştenire prima vârstă a creştinismului. Însă, scăpând la Sfinţii Părinţi şi Sinoadele Ecumenice ale Bisericii primelor nouă secole, noi suntem pe deplin convinşi că episcopul Romei nu a fost niciodată socotit autoritatea supremă şi capul infailibil al Bisericii şi că fiecare episcop este capul şi preşedintele Bisericii sale particulare, supus doar decretelor şi hotărârilor sinodale ale Bisericii Universale ca fiind singura infailibilă, episcopul Romei nefiind în nici un fel exceptat de la această regulă, după cum arată istoria Bisericii.

<< Domnul nostru Iisus Hristos singur este Împăratul veşnic şi Capul nepieritor al Bisericii, fiindcă El este capul trupului Bisericii (Coloseni 1, 18), care a spus de asemenea dumnezeieştilor Săi ucenici şi apostoli la Înălţarea Sa la ceruri: Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului; amin (Matei 28, 20). În Sfânta Scriptură, Apostolul Petru, pe care catolicii, încrezându-se în scrieri apocrife din secolul al II-lea, pseudo-clementine, îl socotesc cu scop a fi întemeietorul Bisericii Romane şi primul lor episcop, discută problemele ca un egal între egali în sinodul apostolic din Ierusalim, şi într-alt loc este mustrat cu asprime de Sfântul Apostol Pavel, după cum se vede cu claritate în Epistola către Galateni (Galateni 2, 11).

<< Mai mult, catolicii înşişi ştiu bine că, în primele secole creştine, pasajul din Evanghelie la care se referă pontiful: Tu eşti Petru, şi pre această piatră voiu zidi Biserica Mea (Matei 16, 18) este tâlcuit cu totul diferit, într-un duh ortodox, atât prin tradiţie, cât şi de toţi Sfinţii Părinţi fără excepţie; piatra fundamentală şi de neclintit pe care Domnul a zidit Biserica Sa şi pe care porţile iadului nu o vor birui este înţeleasă metaforic ca fiind mărturisirea adevărată a lui Petru cu privire la Domnul, că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu (Matei 16, 16). Pe această mărturisire şi credinţă se sprijină cu fermitate propovăduirea mântuitoare a Evangheliei de către toţi apostolii şi urmasii lor. De unde Sfântul Apostol Pavel, care a fost ridicat la cer, tâlcuind limpede acest fragment, face cunoscută insuflarea dumnezeiască, spunând: După harul lui Dumnezeu care este dat mie, ca un înţelept meşter, mai mare temelie am pus, iar altul zideşte. Că altă temelie nimeni nu poate să pună afară de ceea ce este pusă, care este Iisus Hristos (I Corinteni 3, 10, 11).

<< Însă, în alt sens, Pavel îi numeşte pe toţi apostolii şi proorocii laolaltă temelia zidirii întru Hristos a credincioşilor; cu alte cuvinte, mădularele trupului lui Hristos, care este Biserica (Coloseni 1, 24); când scrie efesenilor: Dar de acum nu mai sunteţi străini şi nemernici, ci împreună cetăţeni cu sfinţii, şi deaproape ai lui Dumnezeu. Zidiţi fiind pre temelia apostolilor şi a proorocilor, fiind piatra cea din capul unghiului Însuşi Iisus Hristos (Efeseni 2, 19-20; I Petru 2, 4; Apocalipsa 21, 14).

<< Astfel, aceasta fiind învăţătura insuflată dumnezeieşte a apostolilor despre temelia şi Împăratul Bisericii lui Dumnezeu, fireşte că Sfinţii Părinţi, care au ţinut cu tărie tradiţiile apostoleşti, nu puteau avea, nici concepe vreo idee a unui primat absolut al Apostolului Petru şi episcopilor Romei; nici nu puteau da orice altă tâlcuire acelui fragment din Evanghelie, cu totul necunoscută Bisericii, decât cea care era adevărată şi dreaptă; nici nu puteau născoci cu samavolnicie şi de la ei înşişi o nouă dogmă despre privilegiile exagerate ale episcopului Romei ca urmaş, dacă aşa este, al lui Petru; mai ales că Biserica Romei a fost întemeiată nu de Petru, a cărui activitate apostolească la Roma este în întregime necunoscută în istorie, ci de Pavel, apostolul neamurilor, cel ridicat la cer, prin ucenicii săi, a căror slujire apostolească la Roma este binecunoscută tuturor.

<< XVI. Fiecare Biserică particulară auto-guvernată, atât din Răsărit cât şi din Apus, era cu totul independentă şi auto-guvernată din vremea celor şapte Sinoade Ecumenice. Şi exact aşa cum episcopii Bisericilor auto-guvernate din Răsărit, tot aşa cei din Africa, Spania, Galia, Germania şi Britania ocârmuiau treburile propriilor Biserici, fiecare prin sinoadele lor locale, episcopul Romei neavând nici un drept să se amestece, şi el însuşi era în egală măsură supus şi ascultător faţă de hotărârile sinoadelor. Dar în chestiunile importante care necesitau consimţământul Bisericii Universale se făcea apel la un sinod ecumenic, care singur era şi este tribunalul suprem în Biserica Universală. Aceasta era constituţia din vechime a Bisericii; dar episcopii erau independenţi unul de altul şi fiecare era liber cu desăvârşire în propriile hotare, supunându-se doar hotărârilor sinodale, iar în sinoade ei şedeau ca egali unii faţă de alţii.

<< XVII. În decursul celor nouă secole ale Sinoadelor Ecumenice, Biserica Ortodoxă de Răsărit nu a recunoscut niciodată pretenţiile exagerate, de primat ale episcopilor Romei, prin urmare nici nu s-a supus vreodată lor, aşa cum aduce mărturie clară istoria Bisericii. Tot aşa, independenţa Răsăritului faţă de Apus este arătată în mod vădit şi limpede în acele puţine şi extrem de semnificative cuvinte ale Sfântului Vasilie cel Mare, pe care le scrie într-o epistolă către Sfântul Evsevie, episcopul Samosatei: ,,Căci atunci când caracterele trufaşe sunt curtate, este în firea lor să devină încă mai dispreţuitoare. Căci dacă Domnul este milostiv cu noi, de ce alt ajutor avem nevoie ? Dar dacă mânia lui Dumnezeu zăboveşte asupra noastră, ce ajutor avem de la aroganţa Apusului ? Oameni care nici nu cunosc adevărul, nici nu pot suferi să-l afle, ci fiind păgubiţi de suspiciuni false, se comportă acum aşa cum au făcut mai înainte în cazul lui Marcel”.

sursa: http://www.catacombeleortodoxiei.ro/...stei/1433.html