[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Noi nu putem crede că Dumnezeu cheamă pe cineva la mântuire fără a-i oferi şi mijloacele concrete de a se urca în vehicului mântuirii, care este Biserica. Putem noi, oare, crede că Dumnezeu procedează astfel: îi adună pe toţi cei care vor fi drepţi în Europa şi în ţările creştine ale lumii (ori, încă şi mai şi, în alea 6 ţări ortodoxe, dacă privim EENS din perspectiva ortodoxă) în vreme ce îi face pe ceilalţi să se nască printre islamici, evrei şi păgâni ? Deci, trebuie să existe ceva dincolo de apartenenţa formală la Biserică, ce te poate mântui printr-o altfel de apartenenţă la aceeaşi Biserică. Altfel spus, dacă Biserica e asemenea unui organism viu, care are cap şi are mădulare, ea are şi un "suflet" al ei, o "conştiinţă" a ei, un ceva care trece dincolo de ceea ce vedem din ea, în care, dacă cineva se lasă înglobat, e suficient pentru salvare. Asta e altceva decât a susţine că există mijloace de salvare în afara Bisericii.

Prin urmare, încă de mult, cu mult înainte de Conciliul Vatican 2 sau de fer. Ioan Paul al II-lea a apărut ideea a ceea ce teologii numesc "ignoranţă invincibilă". Această idee, că ignoranţii care nu sunt astfel din vina lor, se pot mântui fără a avea legătură vizibilă cu Biserica nu datează de la Vatican 2. Iată ce spune, de exemplu, enciclica Quanto conficiamur a papei Pius al XI-lea:

7. Aici, de asemenea, iubiţi fii şi venerabili fraţi, este iarăşi necesar să menţionăm şi să cenzurăm o foarte gravă greşeală în care cad unii catolici, care cred că este posibil a se ajunge la salvarea eternă trăind în eroare şi în înstrăinare de adevărata credinţă şi de unitatea catolică. O asemenea credinţă este în mod cert opusă învăţăturii catolice. Există, desigur, cei care se luptă cu ignoranţa invincibilă asupra preasfintei noastre religii. În mod sincer respectând legea naturală şi preceptele ei înscrise de Dumnezeu în orice inimă şi gata de a-L asculta pe Domnul, ei trăiesc vieţi cinstite şi sunt capabili de a atinge viaţa eternă prin virtuţile eficace ale luminii şi graţiei divine. Fiindcă Dumnezeu cunoaşte, caută şi înţelege în mod limpede minţile, inimile, gândurile şi naturile tuturor, suprema sa bunătate şi clemenţă nu îngăduie nimănui care nu este vinovat de păcat deliberat să sufere pedeapsa eternă.

(....) De fapt, deosebirea dintre cele două variante (interpretări posibile) ale aceleiaşi dogme EENS se reduce la aceasta: unde se termină ignoranţa invincibilă şi unde începe ignoranţa vinovată. Pentru unii, ignoranţă invincibilă înseamnă să nu fi auzit niciodată de Cristos şi de Evanghelie. Pentru alţii, se extinde şi asupra celor care au auzit, dar care nu au avut condiţii de a face o alegere liberă în inima lor. Numai Dumnezeu, Care cunoaşte inimile, poate da un răspuns perfect la asemenea întrebări.

Nu se susţin lucrurile nici aşa, în primul rând datorită forumlărilor dogmatice de care am mai pomenit. Nu poate ignoranţa invincibilă să îl mântuiască pe un om, iar conform dogmelor catolice nu există mântuire în afara Bisericii Catolice. Papa Bonifaciu VIII a spus foarte clar că în afara Bisericii Catolice nu există iertare de păcate şi nici mântuire, iar papa Eugeniu IV a spus foarte clar că nimeni niciodată nu a fost liberat de sub stăpânirea diavolului decât prin credinţa în Iisus Hristos; prin urmare, toţi ceilalţi care se află în aşa zisa ignoranţă invincibilă nu doar că nu sunt mântuiţi şi eliberaţi de sub puterea diavolului, dar nici nu pot să fie eliberaţi şi mântuiţi, fiind şi în afara Bisericii şi lipsiţi de credinţa mântuitoare în Iisus. Ba mai mult, după cum am mai spus, ei sunt şi sub puterea păcatului originar, şi fără ştergerea acelui păcat, conform Conciliului de la Florenţa, merg drept în iad după moarte. Altfel spus, acea apartenenţă informală la Biserica lui Hristos nu există şi nu este valabilă pentru cei în ignoranţă invincibilă, conform dogmelor romano-catolice.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Noi nu putem crede că Dumnezeu cheamă pe cineva la mântuire fără a-i oferi şi mijloacele concrete de a se urca în vehicului mântuirii, care este Biserica. Putem noi, oare, crede că Dumnezeu procedează astfel: îi adună pe toţi cei care vor fi drepţi în Europa şi în ţările creştine ale lumii (ori, încă şi mai şi, în alea 6 ţări ortodoxe, dacă privim EENS din perspectiva ortodoxă) în vreme ce îi face pe ceilalţi să se nască printre islamici, evrei şi păgâni ?

Nu doar că puteţi să credeţi, ci asta este credinţa romano-catolică aşa cum au stabilit-o papii voştri infailibili. Şi nu doar că au putut ei să creadă aşa ceva, ba mai mult au şi crezut exact în acel fel în care au spus-o şi dogmatizat-o, şi chiar s-au mai şi comportat pe cale de consecinţă, această învăţătură fiind una dintre bazele intoleranţei şi agresivităţii religioase a catolicismului, aspecte pe care catolicii vor să le atenueze după conciliul de la Vatican II. Aceea este credinţa romano-catolică, cea citată din chiar sursele romano-catolice şi pe care Vatican II, Paul VI şi Ioan Paul II o contrazic cu obstinaţie, intrând astfel în erezie.