[florin.oltean75]

Psihologia Luciditatii
= partea 9 =

Linistind mintea intelegand ca tot ceea ce percepem sunt propriile noastre manifestari mentale, ca tot ceea ce percepem este de fapt esenta propriei minti

Nicio forma nu exista in sine (este vida de existenta independenta, prin sine) din trei considerente:
1.pt. ca depinde de cauze care o genereaza, o asambleaza – un adevar grosier, relativ usor de inteles
2.pt.ca depinde de partile sale– un adevar subtil, mai greu de inteles
3.pentru ca depinde de subiect – un adevar foarte subtil, foarte dificil de inteles.


Acest aspect al linistirii se refera la dependenta foarte subtila, dependenta obiectului fata de subiect.

Realitatea apare intr-un mod mincinos ca fiind in afara noastra, cand de fapt ea este inlauntrul nostru.

Acest adevar poate fi constientizat progresiv, pe cale rationala, fara a face neaparat apel la mistica dogmatica.


Realitatea efectiva, experimentata nemijlocit, este o proiectie prin simturi a obiectelor, compilata, interpretata si extrapolata de mintea noastra pe baza experientelor anterioare.

Tot ceea ce percepem se afla, de facto, in mintea noastra. Este un adevar intelectual evident, dar pe care nu-l simtim cu inima, in experienta curenta.

Avem impresia ca Dumnezeu este plasat in exteriorul mintii noastre, ca vorbeste din afara noastra, fiind inaccesibil si intangibil. Cand, de fapt, El vede realitatea din strafundul inimii noastre, prin ochii nostri.

Lumea pe care o percepem clipa de clipa este integral “a noastra”, din perspectiva oglindirii ei prin propria noastra minte. Dumnezeu este datatorul de viata prin faptul ca, in noi fiind, potenteaza (insufleteste) constientizarea.

Pentru ca mediul exercita senzatii asupra noastra ce par independente de volitia proprie, inca din frageda copilarie incepem sa obiectivam perceptiile, plasand progresiv realitatea in afara mintii noastre.

Copilul simte in mod natural ca “el percepe” in actul perceptiei. Adultul isi pierde aceasta constientizare care unifica toate experientele in sine. “Sinele” intra in fundal si obiectul preia scena.

Pe masura ce crestem, din centru devenim periferie. O periferie controlata cu putere de manifestarile propriei minti.

Polarizarea subiect – obiect devine din ce in ce mai accentuata odata cu trecerea timpului, cu multiplicarea interferentelor senzoriale si constructiilor conceptuale.

Pentru ca realitatea care o percepem pare a fi in afara mintii, suntem atrasi cu putere de forme sau le respingem cu putere.

Nu realizam ca absolut totul se produce in propria noastra minte, ca tot ceea ce experimentam este o manifestare a mintii insasi, clipa de clipa.

Avem impresia ca realitatea se manifesta independent de noi, ca suntem la mila sortii, ca niste frunze purtate de rafalele evenimentelor.

In acest fel, suntem prizonierii propriei noastre perceptii false. Suntem sub puterea Faraonului, in pamant strain.

Incercand sa cotrolam evenimentele “externe” ne afundam din ce in ce mai mult in aceasta perceptia eronata a “realitatii obiective”.

Intarim reflexul “realitatii obiective” experimentand fie succesul, fie insuccesul in diverse activitati cotidiene.

Atentia noastra este focalizata exclusiv pe obiect, in loc sa sesizeze relatia minte – obiect.

Putine persoane au constientizari de forma “eu constientizez ca merg”- atunci cand merg.

Pentru ca aceste forme subtile de constientizare sa fie mentinute active in experienta curenta este nevoie de o deosebita vigoare si prospetime a mintii.

Ne putem intreba, firesc, de ce este nevoie sa constientizez de exemplu ca “mintea mea percepe ca eu mananc” sau “ceea ce privesc eu este de fapt o oglindire a mintii mele, nu obiectul care este privit”

Pentru ca doar asa mintea impartita in forme poate fi, incetul cu incetul, unificata, facuta puternica si adunata in sine. Iar de acolo, sa-si vada intaia data propria sa natura clara si luminoasa.

Mintea obisnuita “se afunda” in senzatii de placere, respingere sau indiferenta, fara sa realizeze ca experientele sunt propriile ei reflexii. Este o minte slaba, “impartita”, aplecata cu usurinta spre patimi.

Este dificil sa corectam perceptia gresita ca realitatea se afla in exteriorul nostru. Aceasta este adanc inradacinata in minte prin forta obisnuintei.

Insa, cu rabdare si peseverenta putem realiza miracolul constientizarii ca toate senzatiile, perceptiile si reprezentarile mentale sunt pur si simplu manifestari ale mintii noastre.

Astfel ca putem simti pentru prima data “centrul” sau “revenirea acasa”. Putem identifica pozitia spectatorului si spectacolul. Spectatorul poate lasa spectacolul sa defileze pe panza si sa fie constient ca “priveste”. Poate simti ca spectacolul este generat din interior nu din exterior.

Progresiv, mintea se resoarbe in ea insasi, se intregeste, devenind uniform-unitara, “treaza” cu privire la propria ei natura.

In procesul de adunare a mintii in ea insasi, tot ceea ce percepem, simtim si gandim poate deveni obiect de reflectie.

Pentru ca nu constientizam ca tot ceea ce percepem sunt propriile noastre manifestari mentale, risipim multa energie mentala. Suntem “fii risipitori”.

In loc ca mintea sa fie directionata spre profunzimea sinelui este disipata pe miscari de suprafata, pe vanare de himere.

--------------------

Observatie:

Dincolo de explicatiile care indeamna la facerea faptelor bune, poate fi o explicatie psihologica speciala a dictonului:

“Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește” – pentru ca Hristos in inima noastra fiind, vede prin ochii nostri, simte prin trupul nostru. Toate trebuie intoarse la Sine, recunoscand ca sunt ale Sinelui – perceptiile propriei minti - nu forme independente.