[cristiboss56]

Mânia întunecă mintea şi îi împiedică pe oameni să fie înţelepţi, drepţi, cinstiţi, potoliţi, feriţi de păcate şi de primejdii de moarte. Singura mânie folositoare este aceea împotriva propriilor noastre păcate. Mânia şi rugăciunea se exclud reciproc, pentru că rugăciunea devine, din cauza mâniei, o sfidare a harului Duhului Sfânt. Dumnezeu nu primeşte rugăciunile celui mâniat pe fratele său, înaintea împăcării cu el (Mt. 5, 23-24).
Învăţătura despre întristare, sau duhul tristeţii se desfăşoară pe întinderea a 13 capitole.
Despre tristeţe se spune că întunecă sufletul ca să nu poată avea nicio vedere duhovnicească şi-l opreşte de la toată lucrarea cea bună. Tristeţea destramă întreaga viaţă duhovnicească. Ea este folositoare numai atunci când ne stăpâneşte din căinţa pentru păcatele săvârşite. Vindecarea acestei patimi vine prin nădejdea în bunurile viitoare şi prin meditaţia duhovnicească neîntreruptă.
Acedia, trândăvia sau duhul neliniştii sunt caracterizate de-a lungul a 25 de capitole.
Acedia poate fi tâlcuită prin ,,dezgust”, ,,plictiseală”, ,,nepăsare”, ,,tânjeală” sau ,,descurajare” şi are ca efect trândăvia. Acest duh îi ispiteşte uneori pe anahoreţi, viaţa de obşte fiind opusă acestui păcat. Sfântul Ioan Casian numeşte acedia ,,dezgustul sau neliniştea inimii”, iar unii bătrâni o numesc ,,duhul de amiază”. Lupta se dă în primul rând prin muncă, lenea fiind păcatul produs de acedie.
Slava deşartă sau cenodoxia este tratată în 19 capitole. Această patimă este de multe feluri şi foarte subtilă, deoarece ia forma virtuţilor. Ea este asemănată cu o stâncă ascunsă în mare, care poate provoca naufragii neprevăzute. Ea creşte prin înfrângerea altor păcate şi provoacă visuri de mărire cu ochii deschişi. Ea poate fi învinsă prin ignorarea laudelor omeneşti şi prin intensa aspiraţie către răsplata dumnezeiască.
Mândria sau trufia este prezentată în 33 de capitole. Ea este cumplită şi mai violentă decât toate celelalte patimi, pentru că celelalte se luptă fiecare în parte cu câte o virtute, pe când trufia se luptă împotriva tuturor virtuţilor. Există două feluri de mândrie. Prima, trufia spirituală, îi atacă pe monahii îmbunătăţiţi şi îi doboară de pe culmea virtuţilor, iar cealaltă, trufia grosolană a cărnii, pe cei tineri şi începători; una se ridică împotriva lui Dumnezeu, iar cealaltă împotriva oamenilor. Tămăduirea vine prin smerenie şi prin frica de Dumnezeu.
Diferenţa dintre slava deşartă şi mândrie este că slava deşartă ne îndeamnă să ne mândrim cu o calitate pe care nu o avem, pe când mândria ne îndeamnă să ne trufim cu o calitate pe care o avem, cu alte cuvinte mândria e, oarecum, „îndreptăţită” pe când cenodoxia nu.