[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

Din moment ce in Biserica nu se practica asa ceva, nici macar ceva care sa aduca asa ceva, ar fi trebuit sa te puna in garda ca nu este in regula si nu-i mai ridicai osanale.

1 minut de googaleala te costa:

The modern term itself is derived from a phrase "baptised for the dead" occurring twice in the New Testament (1 Corinthians 15:29), though the meaning of that phrase is an open question among scholars. Early heresiologists Tertullian (Against Marcion 10) and Chrysostom (Homilies 40) attributed the practice to the Marcionites, whom they identified as a heretical "gnostic" group.[1] Consequently the practice was forbidden by the Catholic Church, and is not practiced in modern mainstream Christianity, whether Catholic, Eastern Orthodox, or Protestant.

https://en.wikipedia.org/wiki/Baptism_for_the_dead

Am citit materialul, multe trimiteri şi comentarii acolo... Îmi pare o exegeză destul de bine realizată tehnic şi totuşi nu-mi e clar dacă Apostolul aprobă practica (în textul din Corinteni) sau mai degrabă o respinge.
Subiectul îmi pare potrivit pentru o cercetare mai serioasă, pentru cei preocupaţi în mod profesionist de istoria Bisericii Primare.
În ce mă priveşte, rămân pe de o parte cu informaţia că ulterior Biserica a respins practica (Tradiţia, în aspectul ei dinamic, constă în diverse hotărâri şi modificări operate de Biserică după nevoile sau mai exact cerinţele vieţii de credinţă autentice, după contexte şi situaţii concrete, care au solicitat în mod imperios o hotărâre, de obicei sinodală)
şi pe de altă parte că în prezent astfel de practici sunt categoric în afara Bisericii (Ortodoxe, desigur).

Centrală îmi pare că rămâne mereu întrebarea: care e folosul duhovnicesc al unei practici sau a alteia? Aici răspunde atât credinciosul, cât şi duhovnicul precum şi conştiinţa mai largă a Bisericii, aşa cum funcţionează ea în întrunirile soborniceşti/ sinodale.
O formulare de credinţă universal împărtăşită în Biserică nu rezolvă însă problema trăirii şi înţelegerii formulării şi nici pe cea a folosului duhovnicesc pentru unul sau mai mulţi. Ba dimpotrivă, aş zice, abia acum începe aventura: când un conţinut al dreptei credinţe, o învăţătură unanim acceptată (măcar ca formulare, deşi lumea înţelesurilor ei este uriaşă şi subiectivă foarte), se întâlneşte cu persoana unică, concretă, în carne şi oase, a credinciosului X sau Y.
În acest context cred că are sens deplin titlul topicului propus de Laura.