Îndreptățită sau nu, mândria face ravagii în oameni, asta-i cert.
Și, poate, tocmai pentru că mintea noastră îi găsește o oarecare îndreptățire (dar prost întemeiată, răsturnată în raport cu Dumnezeu), mândria continuă să locuiască liniștită în palatul gândurilor inimii noastre.
Pentru a contracara cât de cât "îndreptățirea" mândriei prin una sau altele dintre calitățile noastre, cred că e de folos să ne reamintim mereu "slugi nevrednice suntem..." (Lc 17,10), precum și "...dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine" (1 Co 15,10) și încă parcă mai mult "Ce ai pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai primit?" (1 Co 4,7)
Iar omul, câteodată, nu își amintește acestea doar pentru sine, cât mai ales pentru alții... Că nu se ține la rugăciune cu evlavie, că nu își ferește simțurile ș.a.m.d.
Mila Domnului peste noi toți!
Last edited by cezar_ioan; 24.07.2013 at 13:53:57.
|