[dobrin7m]

Cand m-am spovedit prima data , fireste ca am primit canon si am fost oprita de la Impartasanie. Purtam pacate grele. Asta a fost cu putin inainte de Postul pastelui.
Nu am simtit o iertare ca sa spun asa, am intrebat pe parintele cand sunt iertata si mi-a spus, vei simti asta in inima si constiinta ta. Rabdare sa ai. Cu putin timp inainte de Craciun am fost cuprinsa de un sentiment de vinovatie atat de puternic incat nici noptile nu mai puteam dormi. Ma simteam vinovata in fata lui Dumnezeu, poate si pentru faptul ca ajunsesem sa constientizez greutatea pacatelor. La spovedanie eram constienta ca am gresit dar gandeam formalist, ma spovedesc si scap. Ori poate traind deja dupa ascultare, facand canon, sufletul incepuse sa se schimbe, sa simta si astfel am ajuns la starea de vinovatie extraordinara pe care o traiam dupa cele cateva luni ce trecusera intre Pasti si Craciun ale acelui an.
Am dezvaluit asta parintelui meu care mi-a spus: cereti iertare de la Dumnezeu. Dupa aproximativ 2 saptamani intr-o noapte cand ma rugam intens sa fiu iertata Domnul mi- a raspuns asa: trebuie sa te impartasesti cu Trupul si Sangele Domnului si imediat am simtit in tot trupul meu dorinta de a primi acest medicament asa cum un bolnav pe moarte primeste un medicament care ii salveaza viata. Eram exact ca un bolnav in pragul mortii , care traieste frica mortii si care asteapta totusi si spera sa primeasca un medicament care sa il smulga din ghearele mortii. Dupa aceasta parintele mi-a spus: duminica te impartasesti. Si m-am impartasit , cu mare frica, va spun ca mare frica si cutremur am avut cand m-am impartasit. Si apoi acea duminica am plans indelung, un plans datator de viata, eliberator multumind Bunului Dumnezeu pentru mila si iubirea cu care m-a inconjurat. Plansul pocaintei.

Deci totul cu sfatul duhovnicului, nu exista reteta exacta de zile, fiecare suflet are ale sale. noi mirenii suntem datori sa ascultam daca vrem sa pasim pe calea smereniei.