Ap. Romani 15, 17-29 
 
 
 	 					           		 		    				                								 			                                                                                           	Fraților, în Hristos Iisus am laudă, în cele către Dumnezeu, căci nu  voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârșit Hristos prin mine, spre  ascultarea neamurilor, prin cuvânt și prin faptă, prin puterea semnelor  și a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt, așa încât de la Ierusalim  și din ținuturile de primprejur până la Iliria, am împlinit  propovăduirea Evangheliei lui Hristos, râvnind astfel să binevestesc  acolo unde Hristos nu fusese numit, ca să nu zidesc pe temelie străină,  ci, precum este scris: «Cărora nu li s-a vestit despre El, aceia Îl vor  vedea; și cei ce n-au auzit Îl vor înțelege». De aceea am și fost  împiedicat, de multe ori, ca să vin la voi. Dar acum, nemaiavând loc în  aceste ținuturi și având dorința de mulți ani să vin la voi, când mă voi  duce în Spania voi veni la voi. Căci nădăjduiesc să vă văd în trecere  și de către voi să fiu însoțit până acolo, după ce mă voi bucura întâi,  în parte, de voi. Acum însă mă duc la Ierusalim, ca să slujesc  sfinților. Căci Macedonia și Ahaia au binevoit să facă o strângere de  ajutoare pentru săracii dintre sfinții de la Ierusalim. Căci ei au  binevoit și sunt datori față de ei. Căci dacă neamurile s-au împărtășit  de cele duhovnicești ale lor, datori sunt și ei să le slujească în cele  trupești. Săvârșind deci aceasta și încredințându-le roada aceasta, voi  trece pe la voi, în Spania. Și știu că, venind la voi, cu deplinătatea  binecuvântării lui Hristos voi veni.
		 
		
		
		
		
		
		
			
				__________________ 
				Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.  
(Părintele Alexander Schmemann)
			 
		
		
		
		
		
	
	 |