Adam,
Citat:
În prealabil postat de adam000
Cred ca dilema acestui thread rezida din faptul ca noi, cei care mergem (mai mult sau mai putin constant) la biserica si ne consideram "crestini"prin faptul ca am fost botezati, am uitat / nu ne mai raportam la faptul ca normalul crestinului este sfintenia si nu pogoramantul!
|
Nu sîntem creștini ortodocși doar pentru că am fost botezați, ci și pentru că încercăm să trăim o viață pe cărarea cea îngustă propusă de Hristos. În ce măsură reușim, rămîne de văzut.
Da, sfințenia trebuie să fie scopul nostru, dar niciodată nu vom avea voie să ne considerăm sfinți. În acel moment vom suferi o cădere urîtă de tot, prin păcatul mîndriei.
Citat:
|
Atat de tare ne-am obisnuit cu pogoramintele (din partea duhovnicilor, din partea Bisericii, din partea lui Dumnezeu) si atat de tare ne-am obisnuit sa pacatuim si sa ne raportam la societatea din jur (pe principiul ca "doar sint botezati cu totii") incat pacatul a ajuns sa ni se para o normalitate (cum sa treaca o zi fara sa judeci pe cineva, sau fara sa faci niste "pacate mai mici"?),
|
Nu știu cum faci tu de reușești să treci printr-o zi fără să ai nici un păcat. Măcar unul mititel acolo.
Problema mea e cum să fac să mai treacă o săptămînă ca să mă pot apropia iarăși de Potir fără să mă mustre conștiința pentru chestii grave, opritoare de la Împărtășanie. Dar care sînt acelea? Ce spun Sfinții, ce spune Tradiția, care sînt condițiile împărtășirii? Asta e de fapt problema topicului.
Citat:
|
incat normalul crestinului, sfintenia, ni se pare de neatins - ni se pare ceva "de povesti cu sfinti", ni se pare ceva strain de viata noastra.
|
Așa și trebuie să ni se pară, de neatins. Ce răspundem înainte de momentul euharistic? ”Unul Sfînt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava Lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.” Orice Sfînt care a viețuit în lume sau oriunde nu s-a considerat vreodată pe sine că ar fi ajuns la vreun nivel înalt de viață duhovnicească. Toți au crezut și au conștientizat că sînt realmente păcătoși și așa au adormit întru sfințenia adevărată.
Citat:
|
Am ajuns ca majoritatea nu ne mai straduim cu reala dorire spre sfintenie, pt ca ni se pare ceva strain noua (si este, in starea departata de Dumnezeu a pacatului), insa nici nu ne mai inchipuim ca am putea atinge sfintenia in aceasta viata, asa ca nu ne mai straduim pe cat am putea.
|
De unde știi tu cum anume se străduiesc frații tăi? Toți dorim apropierea de Dumnezeu acum și pentru totdeauna, dar în același timp trebuie să fim convinși de nevrednicia și nimicnicia noastră.
Citat:
|
Nici nu mai credem ca sfintenia ar trebui sa fie normalul nostru. Cumva, chiar atat de rau am ajuns.
|
Nu mai mai repet...