[Parascheva16]

Un oarecare şi-a exprimat public, repetat, în scris, dispreţul profund faţă de Poporul Român, folosind un limbaj „elevat”-obscen. Ca urmare, a fost numit – de oficialităţile „române”! – preşedintele… Institutului Cultural Român! În care calitate, a patronat acţiuni şi expoziţii de cea mai mare mizerie, amestecând nazismul, comunismul şi pornografia. Se pare că sunt singurele pe care, în rasismul său, le-a găsit apte de a exprima „românismul” aşa cum îl vede el… Şi rămâne în funcţie! Un politician străin, venit pe la noi la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, declară public: „România este o ţară frumoasă, păcat că este locuită”. O asemenea afirmaţie nu este doar rasistă, ci este o făţişă incitare la genocid, la exterminarea sau deportarea în masă a populaţiei unei ţări. Dacă era făcută la adresa Norvegiei sau Israelului, Irlandei sau Japoniei ş.a.m.d., o atare afirmaţie ar fi dus la reacţii extrem de dure, de la expulzare şi declararea vorbitorului drept persona non grata până la condamnarea sa pentru incitare la crime împotriva umanităţii (în lipsa unei protecţii diplomatice). Care a fost însă reacţia politicienilor şi „formatorilor de opinie” din România? Au fost încântaţi! Au preluat expresia îndată, folosind-o iar şi iar pentru a-şi exprima şi ei dispreţul şi ura faţă de „poporul înapoiat”, care nu-i apreciază îndeajuns. Incitaţia la genocid a devenit zicătoarea unei întregi categorii a elitei oficiale „româneşti”. Alt caz? Un ideolog al crimelor împotriva umanităţii comise în epoca de ocupaţie sovietică (şi după) declară, după 1989, că românii sunt „un popor tâmpit” [1]. Bietul popor s-a simţit jignit, a reacţionat cu indignare. Au sărit însă „cei mari” în apărarea criminalului politruc, declarându-l „mare gânditor politic” şi sprijinindu-l împotriva poporului „neînţelegător”. Expresia a fost reluată de multe ori, ca atare sau în forme oarecum mascate, după caz, devenind, şi ea, „clasică”.