Păi tocmai cum ziceam, Geo... Vezi ce iese când nu ne concentrăm pe cele bune?
Nu vreau să te critic cumva, deja ți-ai făcut singură destule remușcări (poate prea multe, știu și eu...), însă cred că noi pierdem mereu foarte mult când ne împrăștiem, când ne abatem cugetul și inima de la cele rânduite în sute și mii de ani tocmai pentru bunăstarea noastră.
Probabil multă lume nu știe că Biserica a întocmit o rânduială desăvârșită și că orice abatere de la aceasta se resimte de fiecare ca o părere de rău, ca o pierdere mai mult sau mai puțin înțeleasă. Duhul cunoaște rostul sufletelor noastre mai bine decât am putea noi singuri să pricepem vreodată.
Oamenii însă amestecă mereu lucrurile. Așa suntem toți, din păcate... Copii neascultători.
P.S. Nunta mea a fost foarte simplă. Câțiva oameni, o agapă, liniște și bucurie. Am plâns mult și eu și soția - eram copleșiți. Câteva zile, înainte și după, eram parcă pe altă lume. Vorbeam puțin, în șoaptă, ne simțeam rușinați, nevrednici de așa minune. Eu m-am rugat mult, cât am putut de mult.
A fost un vis neasemuit de frumos... (îl retrăim uneori, fulguiri...)
|