[Decebal]

În prealabil postat de cezar_ioan

Rămâne să mă lămuriţi: dacă un om NU străluceşte de har în relaţia directă cu alţi oameni, cum se face că el străluceşte doar în poză? Dacă ar străluci şi în afara pozei, aş fi de acord cu tine, Cătălin. Dar aşa?...

Probabil că "aşa a îngăduit Domnul" :))) ca să folosesc o propoziţie de-a lui cătălin2.

În fapt, omul nu are cum să vadă lumina necreată prin intermediul altui om în afara Omului Hristos. Sfinţii care experimentează lucrurile de care vorbeşte Palama (şi aici aduc încă un citat de la sfântul, "frumuseţea cea adevărată şi binevoitoare, văzută numai de cel curat la minte, este după dumnezeiasca şi fericita fire, iar de se va întâlni cineva cu strălucirile şi harurile ei, se împărtăşeşte cu ceva din ea, ca şi când s-ar topi pe faţa lui o strălucire înfloritoare") sunt doar nişte "reflectori" ai harului, iar nu nişte izvorâtori aşa cum afirma cătălin2 înainte să îl corectez eu. Lumina lui Hristos, lucrarea şi prezenţa efectivă a lui Hristos în harul Său, duhul lui Hristos, lucrează o transfigurare a omului, a sfinţilor, o transformare interioară, duhovnicească, ce îi afectează pe sfinţi până şi la nivelul fizionomiei, chipul sfinţilor devenind mai "luminos", mai "radiant", mai plin de bucurie autentică, mai fericit, mai senin. Asta este ceea ce percepe un om în stare normală la un sfânt, dincolo de senzaţia foarte stranie a deosebirii între sacru şi profan, între domeniul sfinţeniei şi domeniul lumescului sau chiar al păcatului (iar aici senzaţiile depind de fiecare în parte, în cazul unora putându-se ajunge până la hule şi înjurături la adresa sfinţilor, atât de mare fiind diferenţa spirituală între ei).

În cazul sfântului Serafim de Sarov, după cum bine se vede din citatul dat de Florin-Ionuţ, Motovilov îl vede strălucitor, în chip luminos (însă nu vede însăşi lumina necreată izvorând din Hristos Dumnezeu, ci vede doar reflectarea ei în viaţa şi chipul sfântului), dar pentru că şi Motovilov intrase, după cum foarte clar afirmă sfântul Serafim, sub lucrarea Duhului Sfânt, altfel nu ar fi putut avea acea percepţie. ”Sf. Serafim i-a raspuns: "Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum si tu esti la fel de stralucitor ca mine. Înseamna ca si tu esti în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea ca sunt asa.” Asta nu face decât să confirme, să întărească spusele sfântului Grigorie Palama, iar pe de altă parte să arate unitatea experienţei teologice şi duhovniceşti specifică Răsăritului creştin (ortodox), unitate care vine din unitatea lucrării Duhului Sfânt, Acelaşi lucrând cu Apostolii, Acelaşi lucrând cu Palama, Acelaşi lucrând cu Serafim la veacuri de ani distanţă între ei. Este manifestarea concretă la nivel istoric a Sfintei Tradiţii şi reflectarea unităţii ei lăuntrice, indiferentă la trecerea veacurilor. Totuşi în cazul relatării cu sfântul Serafim de Sarov, nu este cazul vederii directe a luminii necreate a lui Hristos, ci este cazul unei observări indirecte a strălucirii harului, aşa cum se "reflectă" în sfinţi, însă şi aici este vorba foarte clar despre vedere sub influenţa lucrării Duhului Sfânt, adică a unei lucrări dumnezeieşti supranaturale, nu de vreo vedere în stare naturală. Asta întăreşte şi mai mult ceea ce am afirmat înainte în alte postări.

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu sesizaţi cât e de trasă de păr toată povestea asta?...
Mai bine zis, e pusă cu mâna, a la Maradona...:)

Cătălin2 afirma foarte clar că, după părerea domniei sale, în acele fotografii a avut loc o minune. Prin urmare nu poate fi, prin prisma vederilor sale, decât mâna lui Dumnezeu, în niciun caz "mâna lui Maradona". (Probabil că "aşa a îngăduit Domnul".)