[dobrin7m]

Florin, intelegi gresit ceea ce am vrut eu sa spun.

Insasi gandul ca sunt pacate care se iarta fara spovada este gand de mandrie. Starea de smerenie ce trebuie sa o avem pentru fiecare pacat cat de mic , savarsit de noi, o simtim doar in fata duhovnicului, acolo este smerenia, in genunchi , in Biserica. Pentru fiecare pacat trebuie pocainta si smerenie.
De aceea am spus ca vei ajunge sa cazi in slava desarta. va mai trece ceva timp si vei intelege ce vreau eu sa spun acum.

apoi tu spui: "Atunci perzi vremea spunînd Psalmul 50, făcînd rugăciuni de cerere, cîntînd „Doamne miluiește!”, citind acatiste și paraclise, dacă nu crezi în iertarea Lui Dumnezeu. Am dat suficiente citate, nu le mai reiau."

Rugaciunile, psalmii, Doamne miluieste nu sunt rostite doar cu scopul de a dobandi iertare, ca niste mantre, ci este pur si simplu convorbirea noastra cu Dumnezeu, apropierea noastra de El. Uneori nici nu trebuie sa cerem nimic, ca stie Dumnezeu de ce avem nevoie, si tot El stie Bunul cand sa ne ierte si daca meritam sa fim iertati, dupa cum ni sufletul.

Adica vreau sa spun ca noi trebuie sa credem deplin in iertarea lui Dumnezeu, nu avem nevoie de mijloace ca sa credem asta. Dumnezeu este atat de bun, desavarsit de bun, incat daca in clipa asta in inima ta, se afla adevarata pocainta, plansul si jalea pentru pacatele infaptuite si spovedite, atunci te-a si iertat. de aceea uneori exista diferenta intre iertarea propriu zisa si spovedanie sau Impartasanie. Adica nu spovedania in sine garanteaza iertarea, aceasta este simtita in inima, direct, comunicata de Dumnezeu. Omul o simte, si stie si simte ca a fost iertat de anumite pacate, ca face altele apoi, si altele, vesnic un pacatos asta suntem. Insa iertarea unui pacat fara spovedanie, nu poate fi pentru ca nu ajungi la starea de smerenie a sufletului fara spovedanie.
Un mic exemplu: un mic pacat sa zicem , infaptuit, gen clevetire, vorbarie multa in desert, stiu de el, ma rusinez eu in mine, insa ce simti in inima cand te duci, te pui in genunchi si spui acolo ca ai clevetit si ai vorbit mult in desert , nu ai sa simti acasa doar gandindu-te in inima ta, ca ma duc deseara si citesc doua acatiste, si un paraclis cu gandul ca gata sunt iertat.

Apoi tu zici ca ignor eu, ca singele din Potir ne iarta pacatele. pai cum pot eu sa ignor asta cand mie insusi Hristos mi-a spus : du-te si te impartaseste cu trupul si sangele Domnului! si asta a fost cand am simtit eu ca nu sunt iertata desi ma spovedisem. Atat m-am rugat lui Dumnezeu sa ma ierte incat mi-a spus: du-te si te impartaseste cu trupul si sangele Domnului!

auzi tu acum ce iti spun eu tie Florine? Si si atunci am intrebat duhovnicul si nu m-am dus fara voia lui.

Florin, sigur ca nu toate pacatele sunt de moarte, sau strigatoare la cer, insa toate pacatele trebuie spovedite, asa sa stii. Toate.

Am sa iti povestesc acum o mica intamplare spusa mie de un preot din practica sa. Avea o femeie foarte evlavioasa, crestina in parohie, se spovedea, nu lipsea de la Biserica, era cu adevarat evlavioasa si crestina adevarata traitoare. Si s-a imbolnavit. Si nici cum nu isi dadea in capat. adica o boala fara motiv. s-a dus la preot si acesta a intrebat-o. ai omis cumva vreun pacat cat de mic, si nu l-ai spus? si ea spus: nu parinte cum sa omit. I-a facut molifta, s-a impartasit si nimic nici o schimbare.
Si atunci a luat preotul indreptarul de spovedanie , si o zi intreaga impreuna, au parcurs tot, in amanunt, pacat cu pacat. si astfel a identificat un pacat din acesta mai mic , uitat nespovedit. efectiv uitase femeia fiind savarsit mai demult. L-a spovedit, a dezlegat-o si femeia si-a revenit.

Pot sa iti spun ca astfel acest parinte mi-a spus ca e bine chiar sa avem un carnetel in care sa notam zilnic pacatele si apoi sa ne fie mai usor la spovedanie sa nu mai uitam vreunul.