"Circumstanțele atenuante în spovedania noastră se fac agravante pentru conștiință
- Părinte, atunci când, în timpul mărturisirii unui păcat, cineva nu simte durerea pe care a simțit-o atunci când a făcut păcatul, aceasta înseamnă că nu are pocăință adevărată?
- Dacă a trecut un timp de atunci de când a făcut acel păcat, rana se cicatrizează și de aceea nu simte aceeași durere. Ceea ce trebuie este să nu se îndreptățească pe sine în timpul spovedaniei. Eu când merg să mă spovedesc și spun, de pildă, "m-am mâniat"- indiferent dacă trebuia să dau și vreo palmă – nu spun de ce, ca nu cumva duhovnicul să-mi dea circumstanțe atenuante. Cel care se mărturisește și se îndreptățește pe sine nu are odihnă lăuntrică, oricât de inconștient ar fi. Circumstanțele atenuante pe care le folosește în mărturisirea sa i se fac agravante pentru conștiința sa. In timp ce acela care își exagerează greșalele sale, deoarece are o conștiință sensibilă, și primește și un canon mai mare de la duhovnic, unul ca acesta simte o veselie nespusă. Există oameni care, dacă fură, de pildă, o boabă de strugure, se simt ca și cum ar fi luat multe coșuri de struguri și se gândesc mereu la greșală lor. Nu dorm toată noaptea până ce nu se duc să se spovedească. Și sunt alții care, deși au furat coșuri întregi de struguri, se îndreptățesc pe sine și spun că au luat numai un ciorchine. Insă aceia care nu numai că nu se îndreptățesc pe ei înșiși, ci își măresc și cea mai mică greșală a lor și se mâhnesc și suferă mult pentru o mică neorânduială a lor, știți ce mângâiere dumnezeiască simt? Aici poți vedea dreptatea dumnezeiască, felul cum răsplătește Bunul Dumnezeu. Am observat că toți cei care își spun păcatele lor cu smerenie duhovnicului și se defăima pe ei înșiși, strălucesc, pentru că primesc harul lui Dumnezeu. Cu câtă zdrobire mi-a povestit un ofițer trecut în rezervă tot ceea ce a făcut de la vârsta de opt ani. Cândva a luat o minge de la un copil numai pentru o noapte – a doua zi i-a înapoiat-o – și plângea pentru că l-a mâhnit pe acela. Indată ce a ieșit din armată, a mers să-i caute pe cei pe care îi supărase atunci când era în serviciu – indiferent dacă făcând aceasta își împlinise corect datoria serviciului său – și le-a cerut iertare. Toate le lua asupra sa. Acum locuiește într-un sat și banii săi îi dă milostenie. O slujește și pe mama lui, care are 95 de ani, fiind țintuită la pat de o paralizie a trupului și, deoarece îi vede trupul când o îngrijește, îl supără gândul. "Dacă Ham a fost pedepsit pentru că a văzut goliciunea tatălui său, atunci eu...". Plângea mereu. Fața lui îi era schimbată. Cât am învățat din zdrobirea lui!" Cuv. Paisie Aghioratul - Nevointa duhovniceasca
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
|