Uneori atenția este furată, absorbită de un stimul extern (cu însușiri frapante) și atunci, am sesizat, te trage de mânecă obișnuința rugăciunii pe care o simți cum pornește în tine, singură, lin, adeseori vesel dar și sobru, alteori...
Am remarcat că prima mișcare e una de reculegere, îndreptată spre starea psiho-fizică. Sesizezi, de pildă, că stai picior peste picior (când situația ar fi cerut altă postură) sau că ții capul prea sus, ori că stai cocoșat, ori că ești prea trist ori prea vesel sau că ți-a fugit imaginația ori privirea cine mai știe pe unde... etc.
Ți s-a întâmplat?
Cum se leagă toate!
Ce Meșter Mare ne-a alcătuit, Slavă Lui!
Și e vorba despre "banala" atenție, pe care manualele de psihologie o expediază într-un capitol sumar, numind-o ca simplă funcție fiziologică (cum dealtfel cred că și este, până la un punct), alături de altele...
Lucru de minune, însă: această atenție e de fapt, spun cercetașii lumii, o zonă activă a memoriei! Depinde așadar de cunoștințele noastre, printre care și scopurile și dorințele formulate mai mult sau mai puțin explicit... Într-un fel e atent omul care deține cunoștințe în vânat fripturi, altfel cel destoinic în răpus salata!...
|