Citat:
În prealabil postat de dobrin7m
asta asa este, ca uneori pacatosul spune dreptatea lui Dumnezeu, iar sfantul greseste.
As dori sa iti pun o intrebare ca din partea pacatoasei care a facut acest pacat ingrozitor.
Daca ar fi asa, totusi, atunci, plansul, pocainta, durerea cand descoperi infricosatoarea fapta , incercarea indreptarii, toate faptele ulterioare de restabilire cumva , nu sunt atat spre iertare a sa cat mai mult sa stie ca pruncutul pe care acum il plange, este bine. Daca nu are aceasta speranta, aceasta "noua mama" caci devine mama, cand constientizeaza hidosenia facuta si se pocaieste, deci aceasta femeie deznadajduieste pentru ca simte ca in prim plan este sufletelul acelui copil si apoi iertarea ei. Iar acel sufletel il doreste bine, fericit la sanul lui Dumnezeu. daca pierde aceasta speranta atunci suferinta ei va fi vesnica.
|
Sentinta nu o da decat singur Dumnezeu.
Imi pare rau dar nici de data aceasta nu pot fi de acord. Acest gen de logica a fost folosit si pentru a argumenta apocatastaza. Totusi spre deosebire de erezia apocatastazei, despre "sentinta" copiilor avortati Biserica nu s-a pronuntat. Asa ca cel mai corect ar fi sa nu ne pronuntam nici noi. Exista unii care spun ca nefiind botezeti nu se pot mantui, exista altii care spun ca neavand pacate personale nu pot fi osanditi, dar singurul care stie ce se intampala cu sufletul lor este Dumnezeu. Restul sunt pareri, dorinte sau speculatii.