[dobrin7m]

"“E o pace mincinoasa in sufletul tau, o politete din aceasta… Zambesti, dar esti oricand gata sa-i bagi [celuilalt] pumnalul in inima…”

Sa postesti cu toata fiinta ta, adica si ochii, si mintea, si gura, si mainile, si picioarele, toate sa fie oprite de la rele. Daca acest post sufletesc se poate uni cu celalalt, trupesc, atunci e tot ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. Iar daca este numai post trupesc, si celalalt sufletesc este neglijat, atunci zadarnica-i postirea noastra, ne trudim, dar fara plata.

Una dintre patimile care ne bantuie viata noastra este mania si cearta, conflictele care ajung uneori la niste stadii foarte inaintate. Ca urmare a maniei, daca nu reusim sa ne impacam in aceeasi zi cand ne-am certat cu cineva, apoi se asaza in noi o patima foarte periculoasa: tinerea de minte a raului. Si mergi cu aceasta tinere de minte a raului (…), nu te poti ruga, esti mereu in dialog cu acela cu care te-ai certat. Si de fapt si celalalt este suparat pe tine si are si el manie. Ori se uita in alta parte, ori se uita in jos, ii e jena sau ii e scarba sa se uite la tine, ca l-ai jignit — si tu la fel. Aceasta patima care se numeste, tinerea de minte a raului este un rod indracit al maniei.

Despre aceasta doresc sa va citesc din sfantul Ioan Scararul. Am in fata Filocalia, volumul IX, in care sfantul Ioan Scararul — acest mare psiholog duhovnicesc, acest Parinte care a trait in veacurile VI-VII in vremea noastra crestina — a analizat, ca nici un psihiatru din zilele noastre, sufletul omenesc si persoana omeneasca si a surprins cele mai fine cute din viata launtrica a oamenilor si de aceea a fost atent la aceasta patima de care vorbim acum, tinerea de minte a raului. El spune asa, incepand Cuvantul IX:

„Am auzit ca tinerea de minte a raului este numita fiica a (…) maniei, venind acum vremea, sa spunem ceva si despre ea”.

Ţinerea de minte a raului este sfarsitul la care duce mania, rodul maniei, “pazitoarea pacatelor” [...], „urarea dreptatii, pierzania virtutilor,...“ – ca aceasta mananca, asa cum mananca cancerul celulele din noi, tot asa mananca aceasta tinere de minte a raului virtutile, fapta cea buna, si a noastra si a altora.

— „…urarea dreptatii, pierzania virtutilor, veninul sufletului, viermele mintii, rusinea rugaciunii…” —
de ce rusine? Pentru ca te rogi sa te ierte si tu nu ierti! Si trebuie sa-ti fie rusine sa ceri iertare cand tu esti rau cu aproapele tau — „...curmarea cererii...” — pentru ca atunci cand te rogi, ceri sa taie aceasta cerere a ta. N-ai dreptul sa fii iertat, daca tu nu ierti

„…instrainarea iubirii, piron infipt in suflet, simtire neplacuta, iubita ca o dulceata a amaraciunii, un pacat neincetat, o neadormita faradelege, o rautate de fiecare zi. Una si aceeasi”,

adica tinerea de minte a raului,

„e o patima intunecata si urata, din acelea care se nasc, dar nu nasc. De aceea nu voim sa spunem despre ea prea multe. Cel ce si-a oprit mania, a ucis tinerea de minte a raului, caci atat cat traieste tatal are loc nasterea de prunci”,

… cat traieste mania in noi, si tinerea de minte a raului dureaza. De aceea sfintii Parinti si chiar sfantul Ioan Scararul in alt loc spune asa:

„Intr-un conflict, cand te manii cu cineva, stapaneste-ti primul cuvant, sa nu spui primul cuvant“.

Te vei cunoaste pe tine izbavit de “putreziciunea aceasta“, tinerea de minte a raului, „nu cand te vei ruga pentru cel care te-a suparat“ — fiti atenti aici — „nici cand il vei rasplati cu daruri, nici cand il vei aduce la masa, ci cand, afland ca a cazut intr-o nenorocire sufleteasca ori trupeasca, vei suferi si vei plange ca pentru tine insuti“. Acesta este un atribut al dragostei, despre care vorbeste sfantul apostol Pavel in capitolul 13 din [Epistola intaia catre] Corinteni. Sa suferi impreuna cu cel ce sufera, chiar daca-ti este dusman. Daca suferi cu el si te rogi pentru el cand e intr-un mare necaz, l-ai vindecat si pe el, si pe tine insuti." Par. Sofian Predica in saptamana a treia din sfantul si marele post - despre iertare