Mihaela, iartă-mă că intervin dar cred că intervenția lui Cristian a fost pentru mine, nu pentru tine.
Iată de ce cred asta: l-am rugat, ținînd cont de faptul că Boss-ul e mai vârstnic și mult mai experimentat decât mine în ale vieții practice (eu mai mult cu visările prin cărți risipitoare), precum și mult mai harnic și statornic în lucrările vieții creștinești (eu sunt leneș, vai mie, ăsta-i adevărul gol-goluț), l-am rugat așadar să mă tragă de mânecă, mai direct sau mai finuț, după cum crede de cuviință, de câte ori îi pare că exagerez în vreun plan. Avînd deplină încredere în discernământul fratelui mai mare și în buna lui intenție, întrucât așa îl cunosc.
Ca urmare, cred că acesta a fost modul lui Cristian de a semnala pericolul la care nu luam seamă: a folosit postarea ta pentru ca eu să-mi dau seama că sunt orb la mișcările invidiei mele. Acest șarpe ascuns nu prea a fost hrănit de mine dar, mîndrindu-mă eu probabil că nu sunt în general invidios, paza gândurilor a slăbit și iată, cred că șarpele invidiei m-a mușcat... Iar Cristian a sesizat, cred eu, și m-a atenționat cu delicatețe, oarecum indirect.
Dar unde era invidia pitită înlăuntrul meu?
Cugetînd o vreme cu necruțare de sine, cred că am invidiat tocmai râvna ta curată de a fi cât mai aproape de Domnul, o dorință atât de vie și de autentică încât, poate, uneori te poate îndemna să fii un pic mai aprigă decât mi-ar plăcea mie, de pildă...
Eeeei, femeile au o capacitate afectivă net superioară bărbaților, în general. Nu întâmplător ele sunt "responsabile" cu climatul afectiv în familie, cu dragostea de prunci, cu susținerea emoțională a bărbatului etc.
Și poate, îmi dau seama acum, eu încă nu sunt împăcat cu avantajul acesta al naturii feminine. De aici invidia, presupun.
Mai cercetez!
În concluzie, te rog să nu te grăbești în a-i atribui lui Cristian vreun gând lipsit de iubire pentru tine ci să ai în atenție și convingerea mea că fratele nostru m-a trezit un pic pe mine, ca să fiu mai împăcat cu diferențele dintre noi și să zdrobesc capul șarpelui invidiei mele ignobile.
Ceea ce tocmai cred că am reușit, scriind aici.
Toate cele bune și mulțumesc pentru ziditorul text despre boala aceasta nesuferită a invidiei. Ducă-se pe pustii, că noi o ducem mai bine fără ea!
Hristos în mijlocul nostru, Mihaela!
|