[Ekaterina]

"Numele preotului Constantin Sârbu a rămas în conştiinţa multor bucureşteni atât pentru ctitorirea şi slujirea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ de la Bariera Vergului (astăzi Piaţa Muncii), cât şi pentru refacerea Bisericii „Sapienţei“ şi coagularea unei comunităţi creştine în jurul acestui lăcaş de cult.

A rămas în conştiinţa multor credincioşi pentru că slujirea părintelui Constantin era sinceră şi devotată, iar acest lucru se învederează în documentele de arhivă şi în mărturiile de istorie orală. În lumina documentelor de arhivă am publicat o fişă biografică a părintelui Constantin Sârbu în volumul publicat, în 2007, de Patriarhia Română, Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist, pp. 643-658.

Tot documentele de arhivă verifică ceea ce s-a păstrat despre părintele Constantin în conştiinţa credincioşilor prin mărturiile pe care le-au dat. În acest sens, în urmă cu peste un deceniu, Xenia Mămăligă alcătuia un volum, cu titlul Un mare mărturisitor creştin - Preotul Constantin Sârbu, apărut la Editura Bonifaciu din Bucureşti, în anul 2010.

În cele peste 290 de pagini autoarea strânge o serie de mărturii despre părintele Constantin aşa cum a fost cunoscut de credincioşii comunităţii de la Sapienţei. Materialul este împărţit pe mai multe capitole, precum: „Liturghisitorul“, „Învăţătorul“, „Organizatorul“, „Propovăduitorul“, „Părintele săracilor“, „Duhovnicul“.

De asemenea, autoarea a adăugat mai multe meditaţii la Săptămâna Mare, cateheze, cuvinte ale părintelui, fragmente din cartea de aur a Parohiei Sapienţei şi câteva discursuri la parastasele săvârşite pentru părintele Constantin. Mărturiile reflectă o convingere puternică a credincioşilor atunci când vorbesc despre părintele care le-a fost mângâietor sufletesc.

De pildă, Matilda Mircea îşi aminteşte despre momentul venirii părintelui Sârbu la Biserica „Sapienţei“, închisă de mulţi ani. Părintele Sârbu venea din temniţa comunistă şi după o scurtă perioadă de domiciliu obligatoriu la Viişoara, în Bărăgan. Această credincioasă a fost cea care s-a îngrijit ca părintele să primească hrană şi a participat la construirea unei locuinţe incipiente în care părintele să poată locui.

De altfel, din mărturii de acest gen constatăm cum comunitatea de la Sapienţei s-a închegat în jurul bisericii care trebuia reparată şi redată cultului. Această solidaritate a credincioşilor i-a sudat în comunitatea care avea să se afirme în viaţa religioasă bucureşteană. De asemenea, faptele de milostenie ale părintelui Constantin sunt surprinse în memoria credincioşilor.

Părintele este arătat cum vizita aziluri de bătrâni sau cum ajuta material tinerele din parohie să se mărite. Dar toate acestea le săvârşea părintele mai ales prin puterea rugăciunii. „Rugăciunile părintelui aveau mare putere“, rememorează Ana Cristea. O calitate aparte a părintelui a fost cea de duhovnic. „Părintele Constantin Sârbu, prin predicile sale şi prin fapte, m-a trezit din buimăceala sufletească în care trăisem până atunci, ca şi cum mi-ar fi poruncit (să cred) şi să înţeleg ce este credinţa pentru om şi ce vrea Iisus Hristos de la noi, oamenii.

El ştia să cucerească sufletele şi să le aducă pe drumul drept al Bisericii prin dragoste adevărată, perseverenţă şi printr-o credinţă care la el simţeam cum ardea în vâlvătăi“, spune Mariana Stoicof. Acesta a fost părintele Constantin Sârbu în conştiinţa credincioşilor de la Sapienţei, după cum aflăm în cartea editată de Xenia Mămăligă.

În acelaşi volum avem mărturia ultimelor clipe ale părintelui. Şi-a prevăzut sfârşitul pământesc, primind Taina Împărtăşaniei de la părintele Ilarion Argatu. Era 23 octombrie 1975, când la cele veşnice trecea poate unul dintre cei mai mari slujitori ai Bucureştilor şi mărturisitori ai perioadei comuniste. (Sursa: Ziarul Lumina)