[glykys]

Draga Jamaica, eu cred ca esti o persoana deosebita :).
O sa iti spun si eu o intamplare de cand aveam vreo 16 ani. Au fost niste greutati in familie si mi se parea mie la varsta aceea ca nu sunt un copil iubit, ca cei din jur nu ma apreciaza asa cum merit, ca toata lumea e rea si ca nu imi acorda atentia si dragostea de care am nevoia. Aveam doar vreo doua-trei bune prietene si atat, in rest, nu prea socializam, eram destul de retrasa si timida, suficient cat sa devin destul de egoista si mizantropa. Eram destul de trista si mi se intampla destul de rar sa rad sau sa ma bucur de ceva. Nu eram in situatia ta de a ma crede neinsemnata, buna de nimic, nu, dimpotriva, eu ma consider o fiinta superioara neinteleasa de nimeni, dar, in ascuns, fireste ca tanjeam dupa ce tanjesti si tu acum. Insa ... m-am indragostit :). In timpul acela, incet-incet, si cu ajutor de la Dumnezeu, si cu spovedanie, am invatat sa ma deschid, sa ies din coltisorul meu, sa fiu altruista, am invatat sa iubesc eu insumi, sa le ofer altora iubire, in loc sa o cersesc, chiar cu riscul de a suferi din cauza aceasta. Nu imi imaginam niciodata ce comori se ascund in mine, am inceput sa vad altfel lumea. Nu-i vorba, nu am ramas cu tipul respectiv, ba chiar lucrurile s-au terminat destul de urat, sunt destui ani de atunci, dar asta nu are nicio importanta, pentru ca de atunci si pana acum am experimentat si tot experimentez faptul ca mai fericit e a da decat a lua si ca niciodata nu trebuie sa te gandesti la ce pot face altii pentru tine, ci la ce poti face tu pentru altii.

Altfel, tot asteptand magaieri si aprecieri, tot cersind resturi de iubire si prviri frumoase, saracesti cumplit si te chinui in zadar, mai ales ca, in general, oamenii iubesc persoanele care ii iubesc si vorbesc cu cele dornice sa vorbeasca cu ele. Adica trebuie sa existe mereu o reciprocitate, or daca tu inchizi orice canal de comunicare, inchizandu-te in camera ta, daca nu faci altceva decat sa iti deplangi soarta, mai rau iti faci. Trebuie sa iesi din gaoace si sa inveti sa te bucuri, de pilda, de reusitele fratelui tau, netinand seama ca tu nu ai aceste reusite, de venirea lui acasa, de faptul ca parintii iti sunt sanatosi si cu tine, poate ar trebui sa iti imbratisezi mama cand o vezi si sa nu doresti sa o lovesti... E bine sa incepi sa devii tu ceea ce iti doresti de la altii. Vei fi si mai puternica si mai fericita.

Stiu ca e usor de zis si greu de infaptuit, pentru ca trebuie sa iti schimbi intreaga perceptie despre tine si despre lume, dar cred cu tarie ca asta e calea care te poate salva din infernul in care te afunzi singura. Poti incepe cu lucrurile mici, adica prin a iesi din camera cand aveti musafiri si a-i saluta politicos si a lega doua vorbe cu ei, prin a iesi din casa, prin a face activitati care te pasioneaza...