sursa: http://oca.org
Povestea Nataliei Andreevna despre descoperirea icoanei în Biserica abandonată a Sfântului Nicolae este cu totul plauzibilă. Ar fi fost imposibil pentru ea să știe totul despre ceea ce adăpostea Biserica. Totul s-a întâmplat într-adevăr așa cum ea a văzut în vis. Urmând indicațiile ei, părintele Pafnutie a mers în biserică, a găsit icoana într-un colț și a adus-o în Biserica mică. Aici el a așezat-o în partea dreaptă a bisericii, pe un stâlp încadrat în spatele corului din dreapta, unde se află și astăzi.
Într-un colț din spatele bisericii, încadrat pe latura de sud a primei biserici a Mănăstirii Valaam, se găsesc moaștele făcătoarele de minuni ale Sfinților Serghie și Gherman, fondatorii Mănăstirii Valaam, se află prinsă pe un piedestal de stâncă o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Această icoană în mărime naturală a Împărătesei Cerului care tine Pruncul sfânt în brațe este cunoscută ca Icoana Maicii Domnului de la Valaam. Este o lucrare de un considerabil merit artistic care a fost pictată în 1878 de un artist local, călugăr și ieromonah mai târziu, părintele Alipie. În prezent, această icoană este unul dintre odoarele cele mai prețuite de la Valaam.
Ca prin pronie divină, nici un loc potrivit nu putea fi găsit pentru icoană, încă de când a fost terminată. Icoana a fost amplasată în pronaosul bisericii principale, unde a rămas până ce biserica a fost demolată pentru a face loc alteia noi. În acea perioadă majoritatea icoanelor, inclusiv aceasta, au fost duse la Biserica Adormirea Maicii Domnului, în care s-a slujit zilnic până ce biserica principală a fost finalizată. Icoana a fost așezată destul de sus, pe o coloană în partea stângă de la intrarea în biserică.
Când biserica principală a fost gata pentru sfințire, toate icoanele care au fost mutate în Biserica Adormirii Maicii Domnului au fost returnate, dar din nou, din cauza unui motiv inexplicabil, cunoscut numai de Dumnezeu, nici un loc nu putea fi găsit pentru această icoană. Datorită faptului că rar se mai oficia vreo slujbă în Biserica Adormirii Maicii Domnului, această icoană împreună cu altele a fost plasată în depozit temporar în Biserica Sfântului Nicolae făcătorul de minuni. Acolo ea a fost dată uitării pentru mulți ani, până când a fost mutată în locul în care se află și acum, ca urmare a unei viziuni trăite de o femeie evlavioasă.
Povestirea întâmplării extraordinare, prin care harul s-a revărsat asupra acestei femei evlavioase de către Împărăteasa Cerului, este relatată mai jos cu propriile ei cuvinte.
Eu sunt membră a unei asociații de agricultori din satul Zarino, din comuna Paskina, parte din districtul de Korchevski, din provincia Tver. Numele meu este
Natalia Andreevna și acum am vârsta de șaizeci și patru ani. Locuiesc în Sankt Petersburg, în azilul Brusnitsyn, la Kosaya Linia nr. 15 pe Vasili Island. Am fost așezată în această casă prin mila Domnului, de către doamna în slujba căreia am lucrat odinioară.
În anul 1878 sau 1879 am răcit puternic în timp ce spălam hainele și am făcut reumatism la brațe și picioare. Am început să caut tratament pentru aceasta boală, dar starea sănătății mele s-a înrăutățit de la an la an. Am mers la spitalul Mariski o lungă perioadă de timp pentru masaj, dar nu m-a ajutat, și atunci am mers am mers la Clinica Marei Ducese Elena Pavlovna, vizavi de grădinile Tauria atât timp cât am putut.
De foarte multe ori în timpul iernii paralizam complet sau parțial. Toți banii mei s-au dus pe doctori și medicamente, dar Domnul Dumnezeu nu se uita la suferințele mele. În cele din urmă mi s-a spus că boala mea a ajuns la stadiul de artrită reumatoidă gravă și că singurul mod de a o ameliora era să merg într-o stațiune balneo-climaterică și să fac băi.
Ce puteam face? Abia îmi permiteam să mănânc, așadar cum aș fi putut găsi bani pentru un tratament într-o stațiune balneo-climaterică?
Și astfel, păcătoasă cum sunt, am început să mă rog cu înflăcărare Maicii Domnului care prin mila Ei mă putea ajuta în suferințele mele. Puteam merge doar cu mare dificultate, sprijinită de un băț, și aveam din când în când dureri insuportabile la mâini și la picioare, încât nu mai puteam ține bățul. Uneori mergeam spre biserică doar târâind picioarele și chiar în patru labe.
Am trăit ca o cerșetoare, din alimente pe care oamenii mi le-au dat ca milostenie. Acest lucru a continuat până în 1887.
În acel moment, doamna la care lucrasem ultima dată a auzit despre starea mea jalnică și m-a invitat să vin să locuiesc cu ea la Käkisalmi în provincia Viipuri din Finlanda, și să-i supraveghez copiii atât cât sănătatea mea ar permite. În situația în care mă aflam, acolo nu era alt lucru pe care aș fi putut să-l fac. Familia nu era una bogată, așa că nu am primit nici o plată pentru ce făceam, dar slavă Domnului, cel putin eram sigură că am mâncare și un acoperiș deasupra capului.
Natalia Andreevna a relatat această istorisire despre viziunile ei pe 7 august 1897. Ea a fost scrisă pe 26 iulie 1898.
<< VA URMA >>