Frumos si pertinent mesajul tau Stireana, pina aici. De aici nu mai sint de acord.
Citat:
În prealabil postat de stireana
Nu ceilalți sunt cauza a ceea ce simți, ci un pui de egoism care nu te lasă să-i privești pe ceilalți cu deschidere. O fi și vina părinților - mereu e vina părinților :) de când hăul și pârăul, săracii de ei cât ne-or mai răbda răzgâielile - dar "nu contează ce au făcut ceilalți din tine, ci contează ce ai reușit să faci tu din ce au făcut ei din tine".
|
Nu e corect sa o acuzi de egoism, caci nu egoismul (cred) ca nu o lasa sa ii priveasca pe ceilalti cu deschidere, ci felul in care a fost invatata (inca de copil) sa se raporteze la ceilalti. Daca ea a avut drept model niste parinti care nu au dorit-o (or fi dorit baiat) si pe ea au tratat-o abuziv, ca pe cineva nedorit (cum se mai intimpla sa fie tratati unii copii de catre unii adulti - vezi povestea Eleonorei), atunci ea a invatat ca model felul in care parintii o tratau pe ea si acel model il serveste mai departe si celorlalti ca adult, fara macar sa isi dea seama daca copiaza/imita comportamentul parintilor ei (si asa fara sa vrea se poarta cu ceilalti de este respinsa). Poate nici nu a avut vreun alt model de relationare mai bun, de unde sa invete ce inseamna dragostea, in copilarie, ca apoi sa stie sa o ofere altora la maturitate. Exact cum se poarta parintii cu un copil (sau bunicii sau ce adulti semnificativi are in preajma), si ce mesaj ii transmit copilului, exact asta invata copilul despre el (acel mesaj) si exact asa invata copilul ca e "normal " de comportament si imita fara sa vrea - deci exact asa se va purta mai tarziu fara sa constientizeze, fata de oamenii din jur. Asta pina cand acel om da de un model mai bun cu care sa stabileasca o relatie buna pe care sa o imite si sa invete un model mai bun.
Din pacate f putini parinti sint constienti de faptul ca fiecare mic gest pe care il fac (poate fara sa vrea, poate la repezeala sau poate pt ca si-au pierdut rabdarea ori sint stresati/ocupati cu altele ale lor), fiecare mic gest conteaza asupra copilului.
Astfel incat poate ca se afla intr-un veritabil cerc vicios: de la parintii ei a invatat un comportament care transmite mesajul neacceptarii (al parintilor fata de ea), fara sa vrea ii imita ca nu a vazut altceva mai bun, si astflel imitandu-i, transmite mai departe spre ceilalti mesajul neacceptarii - iar daca ceilalti se simt neacceptati/abuzati/agresati de ea (de comportamente pe care ea le imita fara sa vrea de la parinti), atunci normal ca nu o vor iubi ci se vor departa de ea, astfel ea neajungand la a trai un model de dragoste reala din jur, ca sa aiba de unde macar sa invete ca poate relationa si altfel si sa se schimbe.
Ca sa reusesti tu sa faci ceva (mai mult/diferit) din ceea ce au reusit ei sa faca din tine, trebuie sa ai modele alternative, modele reale, concrete, care sa te invete sa se poate si altfel si sa inveti noi modele de relationare si pozitionare. Intrebarea este: sintem noi modele mai bune pt ea? sau doar dam sfaturi? sau mai rau, o troznim subliminal sau pe sub centura cu micile noastre rautati fara sa vrem/constientizam cand acestea ne dau pe dinafara?
Noi, daca ne dorim sa ne numim crestini si sa fim fii Tatalui din Ceruri care face sa rasara soarele si peste cei buni si peste cei rai, ar trebui ca NOI sa fim exemplu de dragoste pt ea (nu exemplu de acuzatori care o acuza de orgoliu sau de egoism; nu sa ii punem in fata povesti mai mult sau mai putin aluzive despre persoane urate care nu au putut sa se realizeze in viata) ci sa fim, implinind porunca lui Dumnezeu, exemplu si de interactiune frumoasa cu ea - ca ea simtind dragostea noastra, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa inteleaga si sa invete un nou model, frumos, cu care sa se poarte cu ceilalti. Iar duhovnicul ei sa o ghideze si eventual un psiholog sa o ajute sa constientizeze si sa se schimbe mai repede.