"Cele mai multe amintiri legate de o persoană le poți afla de la cei lângă care a stat mai mult. Un portret spiritual al părintelui Galeriu nu-l putea schița mai bine decât un alt slujitor al altarului de la Sfântul Silvestru, alături de care a ostenit mai bine de 20 de ani, părintele Nicolae Bordașiu.
Cuvintele lui ne pun înainte un om identificat deplin cu misiunea sa, aceea de a fi chip al smereniei și iubirii lui Hristos pentru lume, de a asculta neputințele ei și a dărui vindecare celor doborâți de patimi și nevoi.
Părintele Galeriu a avut în viața sa o sănătate destul de robustă. Așa a reușit să învingă cerbicia comuniștilor când l-au dus la Canal și când i-au făcut atâtea rele după aceea. Cu toate astea, el nu i-a urât niciodată, îndurând suferința în tăcere. Acestea sunt suferințele neștiute, nespuse ale lui.
Când suferi cu trupul, mai scapi un oftat, câte o vorbă, nu poți rămâne neobservat și cel de lângă tine te va întreba: „Ce te doare?“ Dar când ai ceva pe suflet, atunci destul de greu te va descoperi cineva. Din pricina aceasta, părintele Galeriu suferea mult.
Suferea în tăcere. Suferea cu cei săraci pentru că nu putea să aline atâta durere câtă vedea la cei necăjiți, mai ales când mergea în vizite pastorale sau ajungeau la dânsul diferiți sărmani. Suferea de nedescris când avea de lucru cu tinerii care se drogau. Încerca să-i convingă pe cei aduși fie de părinți, fie veniți din proprie inițiativă. Și nu erau puțini cei care-l vizitau, știindu-l un mare duhovnic.
Stătea uneori de vorbă ceasuri întregi cu câte un tânăr din acesta pierdut și când constata că mesajul nu a avut ecou în sufletul lui, fiindcă cel aflat în fața lui fie se revolta sau nu primea ceea ce i se oferea, atunci suferința părintelui era nemărginită. Dar nu dezarma niciodată. Relua cu același tânăr discuția și tot nu se descuraja."
