Mereu nădăjduind în mila lui Dumnezeu
"Și-a exprimat între noi durerea când veneau mulți tineri care făceau parte din MISA (Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut) și a avut discuții directe cu conducătorul acestei mișcări. A acceptat ca acesta să vină în biserică la noi, ba chiar l-a primit să fie naș la un botez alături de alți nași valizi, cu gândul că ar putea să-l reîntoarcă pe drumul cel bun. Și când a constatat că totul este în zadar, mi-a spus cu tristețe: „Acesta este un om definitiv pierdut“.
Și țin minte, când omul acesta cu o doză de obrăznicie la un botez programat la o anumită oră a întârziat câteva ceasuri, părintele a așteptat, a așteptat întoarcerea lui. Noi am început botezul cu nașii buni, pentru ca într-un final respectivul să apară, nesocotindu-l oarecum pe părintele. Și am simțit amărăciunea din sufletul părintelui în acele clipe, văzând că egoismul și rătăcirea lor sunt atât de puternice. Cu toate acestea, era nădăjduind în Dumnezeu că și pentru ei El va avea milă.
Aș vrea să evoc acum o clipă de și mai mare durere, care nu a fost numai sufletească, ci și fizică. Îmi amintesc cum zicea părintele: „nimic nu e întâmplător, totul e proniator“. În chiar ziua când am aflat de adunarea tinerilor din ASCOR pentru comemorarea la Mănăstirea Oașa a 10 ani de la mutarea în veșnicie a părintelui Galeriu, ieșind din biserică, pe treptele de la intrare, m-am întâlnit cu o doamnă pe care o știam oarecum, dar nu o mai văzusem demult.
Am intrat în vorbă cu ea și i-am spus că nu am mai văzut-o pe la noi. Mi-a răspuns că merge la slujbă în altă parte. M-am gândit că oriunde ar participa la slujbă, tot în casa lui Dumnezeu este, dar am repetat întrebarea: „De ce nu mai vii totuși pe la noi?“ Răspunsul a fost unul total neașteptat: „De frică!“ „Cum adică ți-e frică?“ „Mi-e frică, pentru că eu știu cine l-a bătut pe părintele Galeriu.“
Probabil femeia a vrut doar să-mi reamintească ceva petrecut prin anii 1990. I-am spus: „Îmi amintesc de clipele de atunci, dar știu și că părintele i-a iertat pe cei ce i-au făcut rău, fiindcă era bun“. Însă femeia a spus: „Dar nu cei pe care i-a văzut părintele la tribunal sunt autorii, ci autorii au rămas și vor rămâne mereu necunoscuți.
Și s-ar putea întâmpla, zicea ea ca să-și justifice frica, ca ei să se răzbune într-o zi pe mine, dacă ar ști că îi divulg pe cei care l-au bătut pe părintele“. Și atunci am întrebat-o: „Cine l-a bătut?“ „Cum, nu știți? Securitatea.“
|