Vlad eu inteleg ce spui,sau mai bine zis iti inteleg optica dar sunt de acord cu ea pana la un punct.O sa incerc sa ilustrez de ce spun asta insa trebuie sa fac doua precizari preliminare.In primul rand,spre supararea altora prieteni de aici de pe forum inca sunt in concediu :) si ma lafai cu picioarele in apa in Delta Dunarii si cu tableta in brate si prin urmare este evident ca sunt departe de cartile mele care m-ar ajuta mult sa-mi argumentez pozitia precis.Prin urmare scriu exclusiv din memorie si abia de saptamina viitoare pot dialoga in detaliu,acum sunt afirmatii mai mult generale.In al doilea rand ideea unei discutii pe aceasta tema,cu partenerii cum esti tu,m-ar interesa profund tinand cont de calitatea replicilor pe care le-as primi dar forumurile sunt mai putin inclinate spre asa ceva si mai mult spre confruntare si mi-ar fi foarte greu sa pot explica fiecarui participant,care ar putea interveni in orice moment al discutii,iarasi si iarasi de la capat.As mai dori sa precizez,din fair-play,ca am la dispozitie un numar mare de carti de studii universitare pe aceasta tema,care nu se gasesc aici si singura mea sansa ca sa fiu inteles ar fi sa fac rezumate din ele.Asta inseamna intinderea dialogului pe o perioada lunga si ar mai insemna ca interlocutorul meu sa aiba cumva acces la acele studii ca sa isi poata la randul lui exprima opinia fundamentat.

Tinand cont de aceste neajunsuri prezint doua probleme cu doua intrebari.Prima problema se va numi ,,constiinta vocatiei" iar exemplul este Ioan Botezatorul.Cercetarile istorice,bazate pe viata,faptele si spusele lui Ioan au concluzionat ca acesta a crezut cu tarie ca are vocatia din partea Dumnezeului lui Israel sa vorbeasca si sa se comporte ca un profet eschatologic,agent al unei inoiri divine la care ii pava drumul spre finalul si maretul ultim act din lunga si zbuciumata istorie a lui YHWH si a lui Israel,implinirea promisiunilor divine.Ioan nu s-a trezit pur si simplu intr-o dimineata si,neavand ce face,a inceput sa le toarne la oameni apa in cap ca sa vada ce se intimpla :) ci a actionat fara frica,in baza vocatiei sus-mentionate,cu riscul oprobiului general,intemnitarii si chiar mortii pt ca predicarea sa putea fi inteleasa si in sens politic de catre diverse tabere din iudaismul momentului,deloc monocolor.Aceasta este ceea ce am vrut sa numesc ,,constiinta vocatiei"Ioan a actionat in lunga traditie profetica iudaica iar intrebarea pe care,inchis fiind si ulterior botezului,i-a transmis-o lui Isus din Nazaret dovedeste ca la randul sau gandea implinirea promisiunilor in sens traditional iudaic iar nelamurirea sa,in raport de modul unic de manifestare a activitatii mesianice a lui Isus,era normala pt ca asteptarile sale erau influentate cumva de intelegerea epocii sale,pe care nu a putut-o depasi in totalitate.Raspunsul lui Isus era cutremurator ca si interpretare intrucat Ioan astepta,ca majoritatea evreilor,o judecata de impartire a pedepsei si dreptatii(Luca 3:17)in timp ce Isus vestea ,,anul de indurare al Domnului"o tema cu profunde implicatii in VT.

Vocatia lui Ioan si constiinta ei au avut totusi un prag,sau poate un moment de clatinare intrucat imaginea la care s-ar fi asteptat cel mai mult nu era cea care se intimpla,sau cel putin se intimpla altfel decat si-a imaginat.Maretia planului lui Dumnezeu depasea limitele umane ale intelegerii profetului Sau care isi facuse datoria pana la capat dar nu putea nici macar el deplina semnificatie a momentului.Cum ar fi fost oare sa-l mut cu aceasta neclaritate pe Ioan in sec III-IV AD sa spunem,i-ar fi fost oare mai clar intr-un context istoric complet strain lui decat in propriul lui context istoric?Pot sa-l critic pe Ioan pt ca nu a inteles in aceiasi paradigma precum teologic si istoric credinta a evoluat mai tarziu?Eu cred,parere personala,ca Dumnezeu i-a randuit cat putea el intelege in acel moment fara a-l transforma intr-un fel de personaj anistoric,lipsit de credibilitate,plutind undeva indefinit intre intelegeri de care nu stia inca.Pentru a intelege insa gandirea lui Ioan,chiar limitele ei,am nevoie de categoriile cu care el opera,sa proiectez asupra lui o intelegere ulterioara imi pare mie a-l transforma intr-un fel de personaj nefericit,osciland intre intelesuri pt care s-a sacrificat dar pe care nu le intelegea.Eu cred invers,ca a avut constiinta vocatiei sale atat cat putea in contextul sau,altfel nedumerirea sa poate avea eventual doar rolul unei intrebari socratice retorice in timp ce isi astepta moartea :) Ei bine eu cred ca framantarea lui era data tocmai de contextul in care a trait si ca sa i-o inteleg am nevoie de intelegerea acelui context in cheia lui istorica cat mai fidela.

Sa nu uitam ca dupa Inviere,inainte de inaltare,ucenicii,niste evrei devotati de-a lungul vietii lor inca gandeau,in ciuda evenimentelor unice la care asistasera,tot intr-o oarecare nota iudaica,marginita(FA 1:6)si nu sunt de condamnat pt ca acelia era intelegera cu care isi impleteau viata de generatii,asemenea conceptii,asezate istoric strat peste strat,nu dispar peste noapte,lasa urme permanent intr-o viata,trec generatii pana se estompeaza,pana si Pavel a ramas fidel unor categorii iudaice ale gandirii in
care fusese format(alta discutie).

A doua problema.Simbolul suferintei era un element cheie,subliniat in scrierile profetice ale VT,in cadrul asteptarilor iudaice referitoare la ziua izbavirii.Aceasta suferinta,desi putea avea conotatii personale,era privita in principal ca o caracteristica colectiva,la fel ca si mantuirea(in limbaj iudaic=izbavirea lui Israel de toti dusmanii sai,intoarcerea lui YHWH in Sion intinderea stapanirii Sale peste toata lumea).Pentru un evreu o suferinta strict individuala ca si o mantuire cu sau fara poporul sau era eventual cel mai negru cosmar pe care si l-ar fi imaginat.Si cu toate acestea apare un tanar evreu care le aduce doua perspective monumentale,unice in istorie.Prima:radacina problemei lor era ca ceea ce era in neregula cu restul lumii era si cu ei,ei nu erau exceptia cum credeau.Raul nu putea fi,convenabil,doar dincolo de granitele lor religioase si teritoriale,ci isi facuse barlog tocmai in mijlocul poporului ales.Pentru o natie care isi baza exclusivismul religios pe simboluri fixe(Sabat,Templu,Tora,etc)
inalienabile asa ceva era de neconcepur mai ales cand acel tanar,calare pe un magarus,le transforma din puncte centrale in indicatoare spre persoana Lui,reconfigurand o intreaga traditie in jurul Sau.Nu mai incercase nimeni asa ceva si intr-o asemenea maniera si cel mai probabil rezultat era sa fii(ceea ce s-a)acuzat ca duci poporul in ratacire.A doua ideea,si mai cutremuratoare:conform gandirii acestui tanar din Nazaret trebuia sa existe o paroxistica revarsare a raului asupra unei singure persoane,pt ca acesta sa-si epuizeze radacina furiei si apoi prin aceiasi persoana sa existe o grandioasa si inimaginabila revarsare a binelui,ca o purificare la un nivel cosmic,complet inoitor.Aceasta conceptie a lui Isus cu privire la implinirea ,,semnelor timpului",proclamatie cu care si-a inceput propovaduirea,elibera o intelegere complet diferita a modului de revarsare in lume a Imparatiei lui Dumnezeu.In acest caz se pune intrebarea:erau pregatiti pt asa ceva,aveau la dispozitie categoriile necesare,ii puteau ajuta sau au trait o drama istorica fara egal,fiind prizonierii unei conceptii care nu-i elibera,nu-i pregatea ci ii inlantuia si mai rau.De ce au esuat in acest mod,unde au gresit,si multe alte intrebari.Pt a le analiza,intelege(sunt constient ca doar o mica minoritate ar fi interesata de asa ceva)pt a intelege cum au inteles ei predicarea si persoana lui Isus din Nazaret am nevoie de contextul lor,de intelegerea lor si de viziunea lor,unele ulterioare,sistematizate si evoluate,nu ma ajuta cu nimic.

Cam asta ar fi pe scurt,mai sunt extrem de multe aspecte,problematica,cred ca am plictisit teribil insa aceasta cautare dupa ,,Isus cel istoric"si contextul sau m-a facut sa-L iubesc si mai mult,nu mai este cumva o figura severa si suferinda,de undeva din istoria indepartat si mutat in cer,ci este Fiul Omului care poate fi inteles la fel cum si niste simplii tarani din mediul rural al Galileii il ascultau si se minunau de cuvintele Sale.Eu mi-as dori sa fiu unul dintre ei,o intoarcere in timp :) sa vad daca ma pot detasa de contextul meu istoric,de credinta al carui produs sunt,si sa incerc sa-l vad cu ochii celor de atunci avand ca si ei sansa de a intelege sau a esua.Cum spuneam cuiva aici este un fel de drum,inapoi in timp :)